Programele „Prima Casă”, semieşecuri în alte ţări

Indiferent de modul şi data implementării, programele guvernamentale destinate înlesnirii accesului la o locuinţă au făcut mai mult rău decât bine

Înainte să pretindă că prin programul „Prima Casă" va aduce corecţiile scontate preţurilor apartamentelor, n-ar fi stricat ca Guvernul să arunce o privire peste graniţă, în alte ţări unde au fost implementate programe mai mult sau mai puţin asemănătoare.

Efectul benefic al intervenţiei statului a fost resimţit la un nivel mult mai mic decât se estimase iniţial. Iar prin distorsionarea pieţei imobiliare, aceste pretinse bune intenţii au avut mai degrabă un impact general negativ.

România a implementat „Prima Casă" la ceva timp după alte programe întrucâtva similare din alte ţări. Principala diferenţă este aceea că, la noi, acest program începe pe o piaţă imobiliară în scădere, în timp ce în celelalte ţări a pornit pe o piaţă în creştere.

Pentru puţinii posibili clienţi ai acestor programe, rezultatul poate fi uneori benefic. Pentru cei mai mulţi dintre cei care voiau să cumpere o locuinţă în alte ţări, aceste programe fie n-au reuşit să ţină pasul cu scumpirile, fie, mai rău, au cauzat creşterea preţurilor, aşa cum a fost cazul în SUA.

Pe plan local, „Prima Casă" a produs, cel puţin în primă fază, ceva similar: a suspendat temporar trendul de scădere a preţurilor locuinţelor-ţintă sau chiar le-a scumpit pe cele de sub 60.000 de euro.

Pe lângă aceste aspecte, intervenţia statului în sensul înlesnirii accesului la achiziţionarea unei locuinţe are foarte multe puncte care diferă de la ţară la ţară. Dăm în continuare câteva exemple din Europa, comparându-le în acelaşi timp cu programul autohton.

În Ungaria, programul a împovărat bugetul

Ţara vecină încearcă să încurajeze printr-un program similar planificarea familială şi relaţiile de căsătorie durabile. Cea mai cunoscută subvenţie pentru imobile - cu denumirea cea mai recentă „szocpol" - poate fi solicitată în funcţie de copiii sau membrii de familie aflaţi în întreţinere. Cererea pentru locuinţă are în vedere un plafon privind numărul camerelor şi preţul maxim de cumpărare a locuinţei.

„Pentru familii de una-două persoane, numărul camerelor poate fi de la unu la trei, pentru trei persoane - de la 1,5 la 3,5 camere, iar pentru patru persoane - 2-4 camere. Camerele cu o suprafaţă de maximum 12 mp se consideră semicamere", au declarat reprezentanţi ai filialei locale OTP Bank.

Ce s-a întåmplat în alte ţări din Europa

În Polonia există, de asemenea, un program similar de acum doi ani, care impune limite în privinţa suprafeţei apartamentului, aspect care nu există, în mod direct, la programul românesc.

Şi la polonezi există o limită de preţ, însă pe metru pătrat. Fiind creat în perioada de boom imobiliar, programul nu a putut ţine pasul cu creşterea preţurilor, chiar dacă guvernul s-a angajat să plătească jumătate din ratele creditului ipotecar pentru primii opt ani în cazul tinerilor căsătoriţi sau al persoanelor singure cu un copil.

Rezultatul programului polonez a fost, pe lângă împovărarea bugetului de stat, acela că achiziţiile au fost mai puţine şi orientate spre periferia oraşelor, aşa cum se estimează că va fi şi în România.