Situaţia economică din Portugalia împiedică piaţa imobiliară de la revenire, iar analiştii estimează că proprietăţile vor continua să se devalorizeze şi pe parcursul acestui an. Companiile de construcţii sunt cele care au cel mai mult de suferit în acest context, dar sunt afectate şi alte sectoare. 

25825-lissabon.jpgÎn ultimul an, preţul mediu al locuinţelor din Portugalia a coborât cu aproape 10%, ajungând la valoarea de 1.047 euro/mp, conform datelor publicate de Institutul Portughez de Statistică. Din luna mai 2011 şi până anul acesta, în Zona Metropolitană Lisabona, preţurile au scăzut cu puţin peste 6%, iar în Zona Metropolitană Porto preţurile au coborât cu aproape 8%. În schimb, preţul apartamentelor a scăzut într-un ritm mai rapide decât cel al caselor cu grădină.

  • Apartamente – preţul mediu a scăzut cu peste 12%, ajungând la 1.078 euro/mp
  • Case cu grădină – preţul a coborât cu aproape 10%, ajungând la 990 euro/mp

Sectorul construcţiilor din Portugalia a fost aproape lipsit de activitate în ultima perioadă, în timp ce nenumăraţi proprietari îşi pierd locuinţele din cauza executărilor silite. Instituţiile financiare au de recuperat în jur de 25 miliarde euro de la companiile de construcţii din piaţă, iar riscul de insolvenţă este din ce în ce mai mare, deoarece băncile refuză să mai acorde credite. Un aspect îngrijorător este acela că, din 2011 şi până anul acesta,  s-a înjumătăţit numărul firmelor de construcţii. Cum cererea rămâne extrem de scăzută, analiştii imobiliari estimează că proprietăţile vor continua să se devalorizeze şi pe parcursul acestui an.

Portugalia nu a trecut printr-un boom imobiliar, dar nu a reuşit astfel să ocolească şi prăbuşirea pieţei

Explozia preţului proprietăţilor imobiliare care a inflamat majoritatea ţărilor europene în perioada 1995-2006 a ocolit Portugalia, iar în ultimii zece ani, preţul locuinţelor nu a înregistrat modificări majore:

  • 2003-2004 – preţul locuinţelor a urcat cu circa 3%
  • 2005-2007 – preţurile au urcat cu 1%
  • 2008 – preţurile au coborât cu aproape 5%
  • 2009 – preţurile au scăzut cu circa 2%

Portugalia a scăpat de un boom imobiliar din mai multe motive. În primul rând, performanţele economice modeste s-au reflectat şi în piaţa imobiliară: între 2004 şi 2008, creşterea medie anuală a PIB-ului a fost de 1,1%, iar în 2009, economic s-a contractat cu 2,7%. Pe de altă parte, perioada îndelungată în care s-au aplicat legi aspre pe piaţa chiriilor a menţinut scăzută cererea pentru proprietăţile imobiliare. Multă vreme, chiriile au fost îngheţate la niveluri derizorii, astfel că investitorii s-au orient către proprietăţile din alte mari oraşe europene, iar proprietarii nu au mai plătit lucrări de renovare. Astfel s-a ajuns la situaţii precum cea a Lisabonei, al cărei centru pare părăsit, deoarece proprietăţile nu au căutare.

În toate regiunile portugheze proprietăţile s-au devalorizat puternic începând cu sfârşitul anului 2007. Dintre cele cinci mari zone, Alentejo şi Centro au înregistrat cele mai ridicate scăderi de preţ. Chiar dacă piaţa imobiliară şi-a revenit uşor în 2009, preţul proprietăţilor a rămas sub nivelul atins în perioada de vârf. 

CITEŞTE ŞI Roubini: Grecia va renunţa la moneda euro, în mai puţin de un an. Va urma Portugalia