Locuinţele executate silit s-au ieftinit. Preţul mare i-a ţinut departe pe cumpărători, iar creditorii au fost forţaţi de situaţie să scadă preţul acestor proprietăţi.

29226-23_casa_shutterstock_39_bb7d06b827.jpgApartamentele confort 1 din Capitală pot fi cumpărate cu circa 30.000 euro, în timp ce case cu teren de 100 - 200 mp costă circa 25.000 euro. Astfel de oferte se găsesc pe lista proprietăţilor executate silit. Raiffeisen, BRD, Banca Transilvania sau Pro- Credit sunt câteva dintre băncile de la noi care au la vânzare acest gen de proprietăţi.

De la şase luni - un an, perioada medie în care reuşeam să vindem majoritatea apartamentelor, am ajuns ca, în unele cazuri, să găsim cumpărători şi în doar două luni. Dacă preţul cerut este bun, atunci se întâmplă chiar să urce în cadrul licitaţiei. Am avut de vânzare un teren comercial, pentru care a existat cerere şi s-a vândut cu preţ dublu”, a declarat pentru EVZ executorul angajat de una dintre băncile locale.

Preţul de pornire în prima licitaţie este cel stabilit de evaluatorii băncii. Dacă nu se găsesc însă clienţi şi imobilul nu se vinde, valoarea proprietăţii scade cu 25% în cadrul celei de-a doua licitaţii.  Cei interesaţi de achiziţia unui imobil executat silit trebuie să ştie că ar putea să se confrunte cu unele probleme în ce priveşte eliberarea proprietăţii, deşi cumpărătorul are şi drept executoriu asupra locuinţei.

Pentru a evita o astfel de problemă, specialiştii recomandă cumpărătorilor să se adreseze direct proprietarului pentru achiziţie. Multe bănci oferă proprietarilor ajunşi în pragul executării silite posibilitatea de a îşi vinde singuri locuinţa, pentru a nu fi executaţi silit. Astfel, problema evacuării locuinţei este rezolvată.

În ce priveşte plata locuinţelor, cumpărătorii trebuie să fie foarte atenţi. De la data la care şi-au adjudecat licitaţia, unde plătesc 10% din valoarea imobilului, au la dispoziţie 30 zile pentru a achita întreaga sumă. Dacă acest lucru nu se întâmplă, avansul este pierdut.

CITEȘTE ȘI: Care sunt paşii pe care trebuie să îi urmezi pentru a cumpăra o locuinţă executată silit?

 

 

28 ianuarie 2013