Ca multe ale oraşe ale Italiei, Palermo este un bogat din punct de vedere istoric, cultural şi gastronomic, astfel că a reuşit să se remarce în ochii turiştilor internaţionali. Capitala Siciliei are un important rol pe scena economică a întregii ţări, însă preţul locuinţelor este simţitor mai scăzut decât în celelalte metropole ale Italiei.

33302-897.jpgPalermo este al cincilea mare oraş italian, capitala provinciei cu acelaşi nume şi a regiunii Sicilia. Oraş cu aer mediteranean clasic, Palermo este bogat din punct de vedere istoric, cultural, artistic şi gastronomic, ceea ce face să fie o destinaţie turistică ideală.

În acelaşi timp, este centrul economic, industrial şi comercial al Siciliei, cu cel mai important aeroport din regiune. Economia oraşului se bazează puternic pe turism, servicii, cormerţ şi agricultură, însă în ciuda eforturilor făcute de autorităţi în ultimul deceniu, piaţa „neagră” se menţine la cote ridicate, fiind oraşul italian cu cele mai multe operaţiuni economice nedeclarate.

  • Numele celui mai important oraş sicilian provine de la cuvântul grec „panormos”, tradus prin „toate porturile”
  • Cu o existenţă de mai bine de 2.700 ani, Palermo a fost un oraş cu renume încă din cele mai vechi timpuri, fiind un centru cultural, cu o arhitectură remarcabilă
  • Peste 650.000 oameni locuiesc în oraşul ce se întinde pe o suprafaţă de aproape 160 kilometri pătraţi, în timp ce zona metropolitană are o populaţie de mai bine de 1,2 milioane locuitori

Palermo este unul dintre cele mai interesante oraşe italiene pentru investitorii imobiliari, deoarece randamentele din chirii sunt ridicate, în timp ce preţurile sunt simţitor mai mici decât în celelalte metropole ale Italiei, precum Milano sau Roma. Sectorul rezidenţial este caracterizat de stabilitate, iar locuinţele sunt accesibile pentru europenii cu venituri medii. Consultanţii locali declară că piaţa nu a fost foarte afectată de recenta criză mondială, iar numărul tranzacţiilor a revenit la nivelul anterior recesiunii.

Preţ mediu al apartamentelor, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament central – 4.000 euro/mp
  • Apartament semicentral – 2.200 euro/mp

Capitala Siciliei este o destinaţie atractivă pentru străini, iar preţurile accesibile au făcut ca din ce în ce mai mulţi clienţi interesaţi de casele de vacanţă să vină din afara hotarelor. Cele mai căutate sunt apartamentele din construcţiile recente, amplasate în zonele noi ale oraşului, unităţi ce sunt oferite spre închiriere în regim hotelier. În general, acestea sunt mobilate modern şi complet utilate, însă preţul de închiriere este uşor mai ridicat decât cel al locuinţelor amplasate în zonele mai vechi ale oraşului.

Valoarea medie a chiriei, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament cu un dormitor – central: 635 euro/lună; semicentral: 370 euro/lună
  • Apartament cu trei dormitoare – central: 1.200 euro/lună; semicentral: 770 euro/lună

Cele mai populare cartiere din Palermo sunt Il Ballaro şi Il Capo, acestea fiind cunoscute atât pentru construcţiile istorice, cât şi pentru numeroasele palate aflate într-un stadiu avansat de degradare. Pe de altă parte, mulţi localnici au început să se orienteze către zonele mai noi ale oraşului, în care s-au dezvoltate proiecte imobiliare de anvergură, iar nivelul de siguranţă este mai ridicat.

AFLĂ DE CE Cumpărătorii români influenţează piaţa imobiliară din Italia

 

15 March 2014