Belo Horizonte este una dintre cele mai moderne metropole a Braziliei, fiind dezvoltată în urmă cu doar 100 ani, pentru a fi capitala unuia dintre cele 26 de state braziliene. Deşi nu este nici pe departe la fel de faimos ca Sao Paulo sau Rio de Janeiro, Belo Horizonte joacă un important rol pe scena economică a ţării şi este unul dintre oraşele cu cea mai bună calitate a vieţii din America Latină.

34522-belo_horizonte.jpgBelo Horizonte este capitala statului brazilian Minas Gerais şi a treia mare metropolă a ţării (după Sao Paulo şi Rio de Janeiro), deşi are o istorie de doar puţin peste un secol.  

Belo Horizonte este primul oraş planificat din istoria Braziliei republicane – către finalul secolului al XIX-lea, luând în calcul condiţiile climatice şi topografice, autorităţile au hotărât să construiască o nouă capitală a statului Minas Gerais, pentru a o înlocui pe cea veche (Ouro Preto). În proiectarea şi planificarea urbană a noii capitale, inginerul Aarao Reis s-a inspirat din planurile Parisului şi ale Washingtonului. Deşi conceptul său a fost potrivit pentru sfârşitul secolului al XIX-lea, acesta nu a reuşit să prevadă extinderea rapidă a oraşului, de peste câteva decenii. Întrucât infrastructura a devenit depăşită, au fost proiectate şi construite noi cartiere, în anii ’40 – cel mai cunoscut dintre acestea este Pampulha, o zonă cu bulevarde largi, numeroase piaţete şi parcuri, ce poartă semnătura celui mai important arhitect brazilian, Oscar Niemeyer.

  • Oraşul s-a numit iniţial Cidade de Minas (Oraşul Minelor), însă ulterior a fost rebotezat cu Belo Horizonte (Orizontul Frumos)
  • Cu o populaţie de 5,8 milioane locuitori în zona metropolitană, Belo Horizonte este printre cele mai aglomerate metropole din America Latină

Având un potenţial economic uriaş, zona metropolitană a Belo Horizonte este constituită din 34 de municipalităţi şi generează aproape 45% din PIB-ul statului Minas Gerais. Din anii ’70 încoace, numeroase companii multinaţionale şi-au stabilit sediul regional în Belo Horizonte, precum FIAT, Arcelor, Toshiba sau Google. Mai bine de 80% din economia tinerei metropole se bazează pe sectorul serviciilor, în special pe comerţ, servicii financiare şi real estate. Potrivit unei analize realizate de „América Economía”, Belo Horizonte este unul dintre cele mai bune zece oraşe pentru afaceri din America Latină, fiind poziţionat înaintea Brasiliei sau a lui Rio de Janeiro.

Preţ mediu al apartamentelor, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament central – 3.400 dolari/mp
  • Apartament semicentral – 2.100 dolari/mp

Oraş cu infrastructură şi economie prosperă, Belo Horizonte a fost dintotdeauna o ţintă a investitorilor imobiliari, în special a celor locali. Însă în ultimii ani a atras şi atenţia investitorilor internaţionali, datorită potenţialului oferit de cele două evenimente sportive majore ale cărei gazdă este Brazilia – Campionatul Mondial de Fotbal din 2014 şi Jocurile Olimpice de vară din 2016. Ca şi celelalte metropole braziliene, Belo Horizonte se află în plin boom imobiliar, iar analiştii străini atrag atenţia că acesta s-ar putea curma brusc în 2017, după ce Brazilia va ieşi din lumina reflectoarelor de pe scena mondială.

Valoarea medie a chiriei, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament cu un dormitor – central: 600 dolari/lună; semicentral: 370 dolari/lună
  • Apartament cu trei dormitoare – central: 1.100 dolari/lună; semicentral: 730 dolari/lună

În ultimul deceniu, datorită faptului că Belo Horizonte a devenit un centru regional al convenţiilor şi evenimentelor atât culturale, cât şi de afaceri, cererea de apartamente de închiriat în regim hotelier a urcat simţitor. De asemenea, datorită prosperităţii economice, numărul clienţilor care vor să închiriere o locuinţă premium s-a dublat, ceea ce a dus şi la o majorare semnificativă a preţului de închiriere. Costurile de închiriere ale unui apartament variază foarte mult în funcţie de cartier, iar cele mai costisitoare zone sunt Pampulha, Funcionarios, Belvedere, Lourdes sau Cidade Jardim. Nu în ultimul rând, datorită numeroaselor zone verzi, a planificării atente şi a funcţionalităţii sale, precum şi a evenimentelor culturale organizate cu regularitate, Belo Horizonte este inclus anual în clasamentul metropolelor cu cea mai bună calitate a vieţii din America Latină.

AFLĂ INFORMAţII şI DESPRE ALTE METROPOLE ALE BRAZILIEI:

28 June 2014