Bucureştiul ar putea beneficia de peste 600 de noi locuri de parcare, până la sfârşitul verii. Primăria sectorului 2 a propus un proiect de construire a şase module automate pentru autovehicule, care vor fi amplasate în marile ansambluri de blocuri din cartierele Mihai Bravu, Colentina, Chişinău şi Pantelimon.

23509-smart_parking.jpgPrimăria sectorului 2 vrea să construiască şase parcări supraetajate, cu un total de 633 de noi locuri de parcare. Prezentarea proiectului a fost realizată de primarul Neculai Onţanu în cadrul unei consultări publice, la care au participat reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din zonele respective. După ce îşi vor da cetăţenii acordul, va fi finalizat proiectul tehnic, după care se va organiza licitaţia pentru alegerea constructorului. Lucrările sunt programate să înceapă în luna mai şi să fie finalizate în două luni. Locurile de parcare vor fi închiriate locatarilor din blocurile aflate în vecinătatea construcţiilor, iar oficialii au declarat că preţul de rezervare va fi acelaşi cu cel al locurilor de parcare la sol, respectiv de 86 lei/an.

Cele şase amplasamente au fost stabilite în zone unde se înregistrează o criză acută a locurilor de parcare, dar nu există terenuri disponibile pentru extinderea spaţiilor actuale. În funcţie de particularităţile zonelor, noile parcări de reşedinţă vor avea dimensiuni variabile şi vor fi amenajate în clădiri înalte de patru etaje acoperite de tablă, iar în interior vor fi montate utilaje gen carusel.

  • Bulevardul Chişinău – 177 locuri
  • Strada Răscoala 1907 – 114 locuri
  • şoseaua Pantelimon – 235 locuri
  • şoseaua Mihai Bravu – 59 locuri
  • Strada Făinari – 48 locuri

„Fiecare abonat va beneficia de o cartelă magnetică au ajutorul căreia va parca autovehiculul în interior de unde va fi preluat automat şi va fi poziţionat la etajul liber, unde va rămâne până la preluarea lui”, susţin oficialii.

Autorităţile subliniază „beneficiile net superioare ale noului proiect” – de a avea autovehicule protejate de intemperii, de riscul de-a fi furate sau vandalizate, precum şi de-a suplimenta locurile de parcare din sectorul 2 „prin soluţii ingenioase”.

CITEȘTE ȘI: Top 10 – Oraşe olimpice, înflorire economică sau dezastru financiar?


18 February 2012