Americanii au una dintre cele mai bine organizate piețe imobiliare din lume. Clienții au încredere în agenți, iar agenții respectă coduri de etică ce impun respect pentru meserie, pentru ceilalți agenți și, poate în primul rând, pentru clienți. Toate aceste lucruri se pot implementa și în România, dacă există voință, spun unii dintre cei mai reputați specialiști în imobiliare din SUA sosiți în România. Zola Szerencses, coordonator regional NAR, a discutat cu IMOPEDIA.ro despre priorități și valoare, în serviciile imobiliare.

36460-poza_interviu_2b.jpgCât de mult contează pentru un client istoricul agentului imobiliar, tranzacțiile pe care el le-a încheiat?

Un consumator individual nu este interesat de numărul de tranzacții efectuat de un agent imobiliar; clientul este interesat numai de calitatea serviciilor în cazul tranzacției lui particulare. Clientul cere o aplicare a standardelor, astfel încât acestea să ridice calitatea experienței sale, pentru a justifica plata serviciilor, respectiv comisionul.

Acestea sunt dovezi de calitate profesională. Dar sunt ele și argumentul decisiv în alegerea agentului?

Conform ultimelor noastre studii, peste 60% dintre consumatori își aleg agenții imobiliari după recomandări. Deci familia, prietenii sau cercul de apropiați au o părere foarte importantă, ei sunt cei care recomandă un consultant imobiliar, în urma unei bune colaborări, după o experiență de calitate. Iar acest aspect este valabil oriunde în lume. Cu toate acestea, pentru a avea succes, orice bune practici trebuie adaptate la situația specifică a unei țări.

Cât de mult contează educația, pentru agentul imobiliar?

Educația agentului este crucială, în contextul în care piața imobiliară a ajuns să aibă atâtea părți, secțiuni și nișe. Unii profesioniști se focusează pe anumite segmente, astfel că este recomandat să fie și specializați. Alegi un domeniu, trebuie să te instruiești. Eu, de exemplu, am ales să mă specializez în global real estate, am studiat despre diferitele aspecte culturale ale unei tranzacții. Unii aleg să studieze comportamentul cumpărătorului, alții preferă să se informeze despre cel al vânzătorului. Există numeroase oportunități pe care un agent imobiliar nu trebuie să le treacă cu vederea, fiecare consultant imobiliar trebuie să fie specializat pe nișa pe care alege să lucreze. Un consultant imobiliar bun se adaptează condițiilor din piață. Dacă avem o piață a cumpărătorilor, acesta se va orienta cu precădere către cumpărători. Dacă vom avea o piață a vânzătorilor, acesta își va schimba focusul către vânzători. Un bun agent imobiliar se adaptează criteriilor unei piețe imobiliare specifice.

Cum se vede în SUA piața imobiliară din România?

Observ, în experiența de zi cu zi, tot mai multe oferte din România. Din informațiile pe care le-am primit, activitatea pe piața locală începe să se îmbunătățească, iar numărul de locuri de muncă începe să crească. Acest lucru se va reflecta în mod direct în sectorul real estate, acesta este întotdeauna un catalizator al pieței imobiliare. Este important ca agenții locali să învețe să colaboreze între ei, fapt care le va aduce numai beneficii tuturor. Suntem cu toții în același business, facem aceleași lucruri, deci în cele din urmă, putem împrumuta unii de la alții cele mai bune lucruri. Nu există o rețetă general valabilă pentru succes, dar cu siguranță se pot adapta și implementa în mod diferit aceleași reguli. Sperăm că intrăm într-o piață cu adevărat globală și, cu cât înaintăm, vom avea cu toții oportunitatea de a ne vinde proprietățile unii altora.

CITEȘTE ȘI: