Pana la clarificarea situatiei juridice Agentia SAPARD a suspendat contractul cu MTS Leasing

 


CURENTUL - 08.07.2005
 

Printr-un comunicat de presa, Agentia SAPARD a anuntat ca, incepand de ieri, a suspendat protocolul de colaborare incheiat cu MTS Leasing GmbH, pana la clarificarea situatiei juridice si financiare a societatii de leasing.

"Aceasta actiune a fost demarata ca urmare a informatiilor aparute in mass-media, urmand ca, dupa verificarea si probarea acestor informatii, Agentia SAPARD sa ia masurile care se impun", se mai arata in comunicat.

Societatea MTS Leasing GmbH a fost notificata in cursul zilei de 6 iulie 2005 cu privire la articolele aparute in presa centrala, notificare prin care Agentia SAPARD a solicitat explicatii si clarificarea situatiei juridice.

"In cazul in care nu se primeste nici o clarificare justa in termenul de 15 zile, Agentia SAPARD va rezilia protocolul de colaborare", au precizat oficialii SAPARD. Acestia sustin ca "protocolul incheiat cu MTS Leasing GmbH nu a produs consecinte negative financiare pentru Agentia SAPARD si nici pentru beneficiarii Programului SAPARD, avand in vedere ca proiectele depuse si care au apelat la aceasta forma de cofinantare se afla in etapa de precontractare".

JITARITA Ana


8 July 2005