O întreţinere mică, mai ales pe timpul iernii, este cea mai bună veste pe care o poate primi un proprietar de locuinţă. În cazul celor care locuiesc la bloc, lucrurile sunt ceva mai complicate, pentru că nu întotdeauna sunt costuri individuale. Mulţi proprietari de apartament se plâng că plătesc în plus pentru neglijenţa vecinilor sau a administratorilor. IMOPEDIA.ro a întrebat specialiştii ce pot face clienţii pentru a se asigura că îşi reduc la minimum cheltuielile aferente locuinţei.

31800-heating-costs-maintenance.jpgStructura blocului este crucială pentru costurile ulterioară. Întreţinerea mică sau, din contră, cea nepermis de mare se poate explica prin materialele care au fost folosite la construcţia blocului şi starea în care se află acestea la momentul plăţii. Dat fiind faptul că aceste vicii nu sunt evidente unui ochi nepriceput, pate fi nevoie de sfatul unui specialist la achiziţie.

„Compartimentarea poate fi făcută din rigips, cărămidă sau BCA, clienţii pot afla acest lucru din cartea tehnică a blocului. În general însă, blocurile noi sunt cele care au o asemenea carte tehnică”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Nicolae Niţu, oficial Gama Invest.

„Există şi posibilitatea ca blocul să aibă un proiect bun dar să nu fie construit conform proiectului. Dar dacă totul a fost respectat, instalaţiile sanitare electrice sunt noi, încălzirea individuală, fiecare consumă cât doreşte iar cheltuielie pot fi mici”, completează Alexis Tzanos, dezvoltator imobiliar.

Construcţiile noi aduc economii importante

De altfel, blocurile noi au dobândit în timp o imagine de eficienţă termică sporită. O explicaţie în acest sens poate fi faptul că materialele folosite sunt de ultimă generaţie. În al doilea rând, un bloc nou nu implică niciun fel de investiţie legată de instalaţii electrice, sanitare, zugrăveală sau tâmplărie.

„Blocurile noi elimină din start problemele care apar la un bloc vechi, unde la fiecare adunare generală, principalele probleme sunt legate de reabilarea termică, schimbul instalaţiilor sanitare. În unele cazuzi sunt necesare şi cosolidări, deoarece multe blocuri vechi au trecut prin multe cutremure. Locuinţele noi sunt izolate pe exterior, nu sunt pierderi de caldură, mentenanţa depinde de administraţie, curentul pe scara blocului este pe senzori, controrizarea la apa şi gaze se face pe fiecare apartament în parte, deci sunt toate condiţiile, iar costurile se reduc la jumătate faţă de un apartament într-un bloc vechi”, continuă Nicolae Niţu.

În plus, dezvoltatorii din perioada de criză ştiu că economiile la întreţinere sunt un argument decisiv pentru potenţialii clienţi. Astfel, multe construcţii noi au dobândit clasa A după certificarea energetică, acum obligatorie în orice tranzacţie. Totuşi, atunci când iau în calcul mutarea într-un ansamblu nou care promite economii la energie, clienţii trebuia să fie atenţi la costurile administrative. În unele cazuri, acestea pot fi atât de mari încât să anuleze economia la întreţinere.

„Dacă nu sunt costuri în plus, cum ar fi mententanţa unui ansamblu, nu există niciun motiv de îngrijorare. Fiecare plăteşte ce consumă în apartamentul în care stă, plus cheltuielile cu părţile comune. Dacă ansamblul are costuri de mentenanţă, atunci datele se schimbă şi cheltuielile cresc semnificativ”, continuă Nicolae Niţu.

Lipsa de transparenţă a vânzătorului, un bun motiv de îngrijorare

O altă capcană poate apărea în cazul construcţiilor care nu pun la dispoziţia clienţilor toate utilităţile. Unii dezvoltatori promit clienţilor că acestea vor fi livrate în curând, dar uneori ele pot să întârzie să apară suficient de multe încât să creeze un disconfort important locatarilor.

„Clienţii trebuie să fie foarte atenţi la asigurarea utilităţilor. Fiecare bloc nou trebuie să ofere curent, gaze şi canalizare. Sunt trei lucruri esenţiale care reduc costurile lunare de întreţinere. Tot pentru a-şi reduce costurile lunare, proprietarii trebuie să nu subestimeze importanţa apropierii de mijloacele de transport în comun, metrou sau RATB, pentru că o distanţă estimată greşit le poate crea probleme neaşteptat de mari, mai ales iarna”, continuă Alexis Tzanos.

Pentru clienţi, primul semn că este ceva în neregulă şi că vor plăti mai mult decât se aşteaptă este lipsa de transparenţă a dezvoltatorilor. Când aceştia evită să răspundă la toate întrebările legate de costuri sau dau răspunsuri vagi ori promisiuni că va fi bine, atunci situaţia trebuie analizată cu precauţie.

CITEŞTE ŞI: Sistemele alternative de încălzire a locuinţei scad puternic facturile, dar sunt neglijate din cauza investiţiei iniţiale


25 septembrie 2013