Numarul ofertelor pentru imobilele de inchiriat a crescut cu pana la 45% in luna septembrie, fata de luna precedenta, conform ultimului raport al AnunturiParticulari.ro. Majorarea ofertelor a fost determinata de stagnarea vanzarilor dar nu a afectat pretul de inchiriere. Chiriile s-au mentinut la un nivel constant inca de la inceputul anului piata fiind stabilizata de o crestere uniforma a cererii.

in luna septembrie numarul ofertelor de inchiriere a inregistrat o crestere semnificativa, atat fata de luna precedenta, cat si fata de aceeasi perioada a anului trecut. Proprietarii de apartamente din Bucuresti au scos la inchiriat cu 45% mai multe apartamente cu trei camere fata de luna august si cu 33% mai multe apartamente cu doua camere. Recordul pentru cele mai multe oferte publicate il inregistreaza ofertele de inchiriere pentru apartamentele cu patru camere, al caror numar a crescut cu nu mai putin de 63% fata de luna august. Tot in luna septembrie, proprietarii au scos spre inchiriere cu 19% mai multe garsoniere.

In ultimul an - din septembrie 2007 pana in septembrie 2008 – numarul ofertelor de inchiriere a crescut cu 52% pentru apartamentele cu doua camere si cu 28% pentru garsoniere. Cresteri de peste 66% au inregistrat ofertele pentru apartamentele cu trei camere, procentul record de 73% fiind detinut de apartamentele cu patru camere.

Cresterea numarului ofertelor nu a determinat variatii mari in ceea ce priveste preturile. Stagnarea procesului de creditare si fluctuatiile foarte mari ale dobanzilor au determinat o reorientare a cererii pentru apartamentele de inchiriat in detrimentul achizitionarii. De aceea, cresterea ofertei a venit in intampinarea unei cereri ascendente pe piata inchirierilor. Fata de perioada similara a anului trecut, chiriile garsonierelor s-au majorat cu 2,25% si cu 10% pentru apartamentele cu 2 camere. De asemenea, chiriile apartamentelor cu 3 camere au crescut cu 13%, iar in cazul celor cu 4 camere cu 7%.

Comparativ cu ianuarie 2008, luna septembrie nu indica modificari esentiale, preturile garsonierelor si apartamentelor de 2 camere majorandu-se cu 5% si cu 6% pentru apartamentele cu 4 camere. Cresteri insesizabile au inregistrat apartamentele de 3 camere, procentul acestora nedepasind pragul de 0,5%.

Potrivit raportului, valoarea chiriilor variaza foarte mult in functie de dotari si imbunatatiri, dar mai ales in functie de locatie. In general, zonele cu infrastructura si transport in comun slab dezvoltate sunt cele mai putin cautate si in consecinta chiriile solicitate sunt mult mai mici.

“In momentul de fata asistam la un fenomen de stabilizare a pietei, uniformizarea preturilor reprezentand o consecinta a exploziei ofertelor imobiliare. Aceasta stagnare reprezinta un avantaj atat pentru proprietari cat si pentru persoanele interesate sa inchirieze un apartament sau o garsoniera in perioada urmatoare”, se mai precizeaza in acest raport.

Statistica are la baza ofertele imobiliare din Bucuresti, publicate de persoanele particulare in toata presa scrisa si pe internet, iar pretul mediu este obtinut pe baza preturilor solicitate de proprietari.

AnunturiParticulari a fost lansat in anul 2001 si consta in monitorizarea tuturor anunturilor imobiliare publicate de persoanele particulare in presa scrisa si pe internet.

Sursa

22 October 2008