Compania elveţiană de servicii medicale Novartis îşi mută sediu central din România în clădirea de birouri Polonă 68 Business Center, în care a închiriat ultimul etaj al imobilului, potrivit companiei de consultanţă imobiliară The Advisers/Knight Frank, intermediarul tranzacţiei.

14132-polona68-capital.jpgNegocierile au început în primăvara acestui an şi au fost finalizate luna aceasta. Începând de anul viitor, Novartis îşi va muta sediul în Polonă 68 Business Center pe o suprafaţă de 1.686 mp, închiriată pentru cinci ani.

Clădirea de birouri, dezvoltată de EEC Invest Development, a fost finalizată în toamna aceastui an şi are o suprafaţă totală închiriabilă de 10.000 mp dispusă pe cinci etaje.

Piaţa de birouri din Bucureşti a atras în primul semestru al acestui an un volum de tranzacţii pe segmentul de închiriere în valoare de 72,2 mil. euro, potrivit companiei de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis.



Sursa

7 October 2010