Din prima zi a anului viitor, românii ar trebui să plătească impozite, amenzi şi taxe locale mai mari cu 16%, potrivit Ministerului de Finanţe.  Este nevoie de această mişcare pentru a acoperi inflaţia cumulată în ultimii doi ani. Suma adunată astfel de la români ar trebui să suplimenteze veniturile anuale ale statului cu aproximativ 120 milioane euro.  Premierul Victor Ponta a declarat însă că primarii vor decide dacă vor aplica această majorare şi s-a arătat iritat de faprul că reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu l-au consultat şi nu i-au explicat ce au de gând să facă.

Premierul Victor Ponta subliniază că autorităţile locale nu sunt obligate să majoreze taxele şi impozitele. Legea permite primarilor ca, o dată la trei ani, să actualizeze taxele locale cu inflaţia, însă nu îi obligă, a explicat premierul.

„Când am văzut ştirea - căci eu n-am văzut propunerea - l-am sunat pe ministrul Florin Georgescu şi am spus: Domnule, aţi înnebunit, ce aveţi? El a spus că nu ştie nimic şi că-l sună pe secretarul de stat Liviu Voinea. Îl sună pe Voinea care spune: nu ştiu nimic. Că aşa este la Ministerul Finanţelor, este ca într-o "Scrisoare pierdută". După care m-au sunat înapoi, în aceeaşi ordine ierarhică, şi mi-au explicat. Sigur, discuţia nu a fost aşa de veselă cum o descriu eu. O dată la trei ani, conform legii, autorităţile locale au voie, nu obligaţia, să actualizeze taxele locale cu inflaţia. Pentru asta, Ministerul Finanţelor dă o hotărâre care spune cât este inflaţia şi cât este maximul cu care pot să mărească, după care, de la anul, primarul, dacă consideră că are nevoie de mai multe venituri, împreună cu consiliul local, poate să mărească anumite taxe. Sigur că m-am enervat pentru că nu am fost consultat şi nu au explicat ei ce explic eu acum", a declarat premierul Victor Ponta pentru Realitatea TV.

Prin noua hotărâre a Ministerului de Finanţe, sunt aşteptate venituri suplimentare anuale de 531 milioane lei în următorii trei ani (aproximativ 118 milioane euro).   

"În concordanţă cu prevederile Codului Fiscal, se actualizează nivelurile impozitelor şi taxelor locale, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010, prin elaborarea unui nou proiect de hotărâre a Guvernului care va intra in vigoare în anul fiscal 2013, cu rata inflaţiei pentru perioada de trei ani de la ultima indexare, respectiv 16,05% pentru anii 2010-2012”, se arată nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre.

Impozitul creşte la peste 800 lei/mp, pentru casele din beton şi cărămidă

Astfel, proprietarii unei clădiri cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă ar putea plăti un impozit care creşte de la 806 lei/mp la 935 lei/mp, în cazul spaţiilor dotate cu instalaţii electrice şi de canalizare. Pentru clădirile care nu sunt racordate la astfel de utilităţi, impozitele cresc de la 478 lei/mp la 555 lei/mp.

Pentru clădirile cu pereţii exteriori din lemn, valoarea impozabilă va urca de la 219 lei/mp la 254 lei/mp, dacă există utilităţi. În caz contrar, suma creşte de la 137 lei/mp la 159 lei/mp.

Acelaşi procent de scumpire se aplică şi pentru cei care vor să elibereze certificate, avize şi autorizaţii de orice fel. Incluşi pe lista celor care vor plăti mai mult sunt şi cei care vor să îşi preschimbe actele de identitate, să îşi înmatriculeze autovehiculele sau să elibereze titluri de proprietate sau să plătească o amendă.

Conform Codului Fiscal, impozitele şi taxele locale sunt indexate o dată la trei ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima modificare.

CITEŞTE ŞI: Sute de impozite aberante golesc buzunarele românilor, indiferent de guvernare


3 October 2012