Clădirile cu risc seismic nu vor mai putea desfășura activități comerciale la parterul blocului, potrivit unei decizii parlamentare. Indiferent dacă este vorba despre bănci, cabinete medicale, magazine sau restaurante, nimănui nu i se mai permite să își desfășoare activitatea comercială, dacă blocul nu este consoliodat. Nici măcar nu se face o diferențiere între clădirile cu niveluri de risc seismic diferite. Singura metodă pentru a continua activitatea firmei este acceptarea lucrărilor de renovare, de către toți locatarii.

38558-risc_seismic.jpgDupă mai mulți ani de negocieri cu proprietarii blocurilor cu risc seismic, autoritățile au decis să treacă la măsuri drastice. O lege care a trecut deja de Parlament și Camera Deputaților prevede faptul că toate activitățile comerciale, de la magazinele de orice fel până la bănci sau cabinete medicale, vor fi forțate să își închidă afacerile care se desfășoară la parterul blocurilor cu risc seismic. Locatarii sunt astfel forțați indirect să consolideze clădirea, pentru a nu pierde veniturile cu care contribuie firmele care funcționeză la parter, și care acoperă, de obicei, cheltuielile cu utilitățile pentru părțile comune, reparațiile și salariile membrilor asociației de proprietari.

Pentru a fi aplicabilă, legea mai trebuie să treacă printr-un singur filtru: să primească acordul președintelui. Este un impuls pentru proprietarii care amână consolidarea, dar o lovitură puternică pentru sectorul economic, pentru că vorbim de sute de astfel de puncte comerciale care vor fi închise”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Mihaela Pătrașcu, analist financiar AQwise.

Aplicarea acestei legi conduce la remodelarea Bucureștiului: dispare comerțul stradal din Magheru, Victoriei, Piața Romană sau Ștefan cel Mare

Autoritățile locale subliniază că această măsură are scopul de a proteja populația, în cazul unui seism, în condițiile în care orice tip de afacere atrage trafic pietonal și aglomerarea clădirii. Așa cum este construită, legea face referire la orice altă destinație decât cea de locuință: săli de spectacol, de expoziții, de lectură, spații pentru comerț, structuri turistice de cazare și alimentație publică și prestări de servicii, asistență socială și medicală, administrație publică și altele asemenea.

Legea, în forma ei de acum, urmează să fie aplicată tuturor clădirilor care au fost înregistrate cu risc seismic, o înălțime minimă de trei etaje și construite înainte de 1978, indiferent dacă spațiile comerciale au fost concepute încă din stadiul de proiect sau au rezultat în urma amenajărilor ulterioare”, explică pentru IMOPEDIA.ro Loredana Marcu, expert legal Bosco&Asociații.

Primăria Capitalei a vrut să aplice aceeași lege, dar cu un plan mai detaliat și atenție la detalii

În momentul în care legea ar fi aplicată, întreg centrul Bucureștiului ar putea fi remodelat. Comerțul stradal din zone renumite pentru acest tip de business, pentru Magheru, Lipscani sau Dorobanți, ar dispărea în întregime. Alte zone vizate sunt Nicolae Bălcescu, Carol, Lipscani, Piața Romană, Calea Dorobanți, Calea Moșilor, Calea Victoriei, Șoseaua Coletina, Ștefan cel Mare. Lor li se adaugă și cazuri mai rare, dar nu neglijabile, de clădiri cu risc seismic aflate la periferia Capitalei.

Problema nu este doar în București, asemenea clădiri se găsesc și în restul țării și sunt vizate de aceeași lege. Momentan, nu se specifică clar de când ar intra în vigoare modificările, în cât timp trebuie să evacueze firmele spațiile pe care le ocupă. Cert este că, dacă locatarii își dau acceptul pentru reparații, atunci firmele nu mai sunt nevoite să își închidă filialele”, continuă Loredana Marcu.

În cazul în care proprietarii spațiilor comerciale nu respectă legea, amenda menționată în lege este cuprinsă între 50.000 și 70.000 de lei. O măsură similară a fost luată în calcul și de Primăria Capitalei, care voia să aplice aceleași măsuri, dar exclusiv în cazul clădirilor aflate în clasa I de risc seismic și doar dacă respectiva firmă nu are o semnătură notarială a proprietarului care declară că este conștient de pericolul de prăbușire a imobilului și că își asumă responsabilitea penală, în cazul unui cutremur. În acest moment, doar în București sunt 374 de clădiri expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic, dintre care 190 prezintă pericol public. În clasa II de risc seismic sunt încadrate 302 clădiri. În ultimii 10 ani, doar 42 de clădiri cu risc seismic I au fost consolidate, potrivit datelor Primăriei.

CITEȘTE ȘI:

25 octombrie 2015