Omul de afaceri Marin Cruţescu vinde ultimele două firme din grupul cu activităţi pe piaţa construcţiilor pe care l-a deţi­nut, Amvic şi Corina Gealan, producătorului de sisteme termo-hidroizolante Arcon, controlat de Ioan Ţiţeiu.

28379-11-marin-crutescu.jpg"Suntem la stadiul de finalizare a vânzării (. ..). Le vând la pachet", a declarat Marin Cruţescu pentru MEDIAFAX.

Amvic este producător si distribuitor de cofraje termoizolante, iar Corina Gealan realizează tâmplărie din PVC, cele două firme generând în acest an un rulaj de aproximativ 3 milioane euro.

Cruţescu a deţinut un grup cu mai multe firme active în sectorul construcţiilor, din care au fost păstrate cele două şi o alta specializată în proiectări, care va rămâne soţiei omului de afaceri.

El a afirmat că restul firmelor, de dimensiuni mai mici, au fost fie închise, fie cedate.

"Am şi eu o vârstă. Cât vreţi să mai stau aici?", a spus Cruţescu, care nu a comunicat valoarea tranzacţiei sau planuri viitoare de business.

Arcon a fost înfiinţată în 1994 la Sfântu Gheorghe (Covasna) şi este controlată de Ioan Ţiţeiu. Afacerile companiei s-au plasat anul trecut la 114,6 milioane lei (27 milioane euro).

Ţiţeiu nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei ştiri.

 

Sursa

30 November 2012