Isteria scumpirii gazului
Evenimentul Zilei - 02.03.2006
 

Majorarile de pret la gaz metan preconizate pentru acest an ii scot din sarite pe consumatorii casnici si industriali

Pretul gazului metan declanseaza adevarate isterii in randul tuturor categoriilor de consumatori: populatie, firme care au dreptul sa-si aleaga furnizorul (asa-zisii consumatori eligibili) sau consumatori captivi.

Dupa ce ca Romania a reusit sa "negocieze" unul dintre cele mai mari preturi la nivel european pentru gazul importat din Rusia, de anul acesta se intra intr-un program de scumpire accentuata a gazului metan produs la intern.

Cresterea de pret la produsul autohton e legata de faptul ca tara noastra s-a angajat, in timpul negocierilor cu Uniunea Europeana, sa se alinieze la tarifele din UE.

Astfel, pretul la intern ar urma sa fie, in perspectiva, aproape cat cel platit la ora actuala pentru importuri: 270 de dolari pe mia de metri cubi.  Asta inseamna mai mult decat dublarea lui, atata timp cat, in acest moment, pretul de productie "la intern" e de 110 dolari pe mia de metri cubi.

In acest moment, suma achitata de consumatorii industriali este cu aproximativ 40% mai mica decat in Uniunea Europeana, in vreme ce populatia achita facturi la jumatate in raport cu cele platite de ceilalti europeni. 

Flacara de la aragaz, cu 32% mai "fierbinte"

Agentia Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) este cea care calculeaza pretul mediu pentru gazele naturale.

Acesta reprezinta media dintre pretul gazelor din import si cel al gazelor provenite din productia interna, la care se adauga impozitul perceput pentru gazul din productia interna, costul transportului si taxele de inmagazinare.

Articol integral in Evenimentul Zilei


Adriana Tomasevici
 

2 March 2006