Randamentele pentru spaţiile de birouri de calitate au crescut constant în primul semestru, ajungând la 9,5% de la nivelul de 8,5% înregistrat la începutul anului, în contextul în care procesul de corecţie a acestora a fost determinat de criza economică, potrivit datelor BNP Paribas Real Estate.

Sursa: www.thechefalliance.comCentrele comerciale şi proprietăţile industriale au înregistrat o evoluţie similară, randamentele fluctuând la sfârşitul semestrului întâi între 10-11% şi 11-12%.

La finalul primelor şase luni din acest an s-a evidenţiat o tendinţă de stabilizare a randamentelor, dublată de un ritm mai scăzut de deşcrestere a chiriilor pe toate segmentele comerciale ale pieţei imobiliare.

Potrivit BNP Paribas Real Estate, în ciuda percepţiei generale negative asupra pieţei, investitorii iau încă în considerare opţiunea de a cumpăra proprietăţi în România, asteptându-se la o redresare a pieţei pe termen mediu. Totuşi, aceştia au adoptat o atitudine optimist-precaută faţă de evoluţia viitoare a pieţei locale imobiliare deoarece un număr de factori menţin un grad înalt de incertitudine şi risc, cum ar fi creşterea ratelor de neocupare sau diminuarea chiriilor şi a activităţii de închiriere.

În ceea ce priveşte piata de investiţii din Bucureşti a trecut printr-un semestru dificil, fără a fi finalizate tranzacţii până la sfârşitul perioadei luate în considerare.

"Principala cauza a acestei stări de fapt rezidă în discrepanţa dintre calitatea proprietăţilor disponibile pe piaţă, aşteptările proprietarilor şi strategia de investiţii aplicată de fondurile oportuniste. Dificultăţile determinate de stabilirea unui preţ reciproc agreat sunt întreţinute de lipsa tranzacţiilor şi de lipsa transparenţei informaţionale care caracterizează piaţa locală", potrivit analiştilot BNP Paribas Real Estate.

Conform studiului BNP Paribas Real Estate, deşi limitate ca număr şi posibilităţi financiare, fondurile de investiţii oportuniste au rămas cei mai activi jucători din piaţă în semestrul întâi 2009, dominând exclusiv cererea. Interesul investitorilor s-a concentrat în special pe segmentul spaţiilor de birouri, perceput ca având un risc potenţial scăzut comparativ cu celelalte segmente, în timp ce segmentul spaţiilor comerciale s-a situat pe locul secund în preferintele investitorilor. Fondurile oportuniste au vizat în principal proprietăţile aflate în executare silită, cu acorduri contractuale ferme, localizate în zone comerciale şi de afaceri recunoscute.

4 November 2009