Târgul Imobiliar Project Expo continuă tradiţia de a oferi clienţilor cele mai bune preţuri pentru o gamă largă de locuinţe. Plafonul maxim oferit de Prima Casă pare chiar generos, raport la ofertele din cadrul târgului. Astfel, 40.000 euro se dovedeşte a fi o sumă suficientă pentru orice vor clienţii să cumpere: de la garsoniere la case pe pământ.

26339-casa.jpgTârgul Imobiliar PROJECT EXPO deschide porţile ediţiei de septembrie de vineri până duminică, respectiv în intervalul 14-16 septembrie, la Sala Palatului. Cea mai bine reprezentată zonă în cadrul Târgului Imobiliar este Sudul Capitalei. Patru agenţii imobiliare şi trei dezvoltatori au oferte în sectorul patru al Bucureştiului sau în Popeşti Leordeni.  În acest perimetru, preţurile sunt de aproximativ 30.000 euro pentru apartamentele cu două camere şi 40.000 euro, pentru cele cu trei camere. În plus, clienţii pot primi vouchere în valoare de până la 2.500 euro pentru a cumpăra mobilier de la Mobexpert, la achiziţia unei astfel de locuinţe.

Tot un voucher oferă şi Ozone Homes pentru clienţii care vor cumpăra în ansamblul Avalon Residence, din nordul Capitalei. Acesta este în valoare de 1.000 de euro şi este valabil în magazinele Flanco.

Vilele de 110 mp costă 51.000 euro, în cadrul Project Expo

La capitolul vile, tot Premier Service oferă o vilă cu etaj, de 110 mp si 300 mp teren, la un preţ de 51.000 euro. La fel de accesibile sunt şi vilele construite de Alamco pe terenul clientului, în orice zonă. Astfel, pentru o casă de 73 mp, constructia va costa 37.500 euro.

Revenind la zona de sud, în cadrul Târgului Imobiliar Project Expo se vor lansa şi ansambluri rezidenţiale noi. Gama Residence Metalurgiei este cel mai nou şi mai mare complex rezidenţial aflat în construcţie în interiorul Bucureştiului. Apartamentele, deşi sunt construite în 2012, au aceleaşi preţuri cu cele vechi din aceeaşi zonă, ridicate în anii ’66-’76. Mai exact, o garsonieră porneşte de la 27.000 euro, iar suprafaţa ei este de 30 mp utili.

Un alt ansamblu care se lansează în cadrul târgului imobiliar este triplexul Stella Residence. Acesta este format din trei tipuri de vile cuplate, de dimensiuni aproximativ egale, cu regim mic de înălţime (Parter + Etaj + Pod). La cererea clienţilor, conceptul poate fi adaptat pe orice lot de teren de minimum 400 mp, iar construcţia durează trei luni.

Tot în cadrul PROJECT EXPO se lansează şi ultima etapă a ansamblului Metropolitan Residence. Pe un teren de 13.000 mp se vor înălţa încă şapte blocuri cu cinci etaje, compuse din apartamente cu două şi trei camere. Cele 343 de locuinţe vor avea preţuri cuprinse între 35.000 euro pentru două camere şi maximum 76.000 euro pentru trei camere.

Vizitatorii târgului au posibilitatea de a participa la o tombolă cu premii. Condiţia este să dea like paginii de facebook a Târgului Imobiliar Project Expo, precum  şi paginii companiei Premier Service, partener al evenimentului, sau să completeze chiar în cadrul târgului formularul de înscriere în concurs. Câştigătorii vor primi, prin tragere la sorţi, obiecte de mobilier şi electrocasnice.

CITEȘTE ȘI: Apartamente pe două etaje la 50.000 euro, pentru clienţi cu bugete mici şi fără prejudecăţi

 

 

12 septembrie 2012