Costurile ridicate practicate de furnizori conving din ce în ce mai mulți români să caute alternative pentru încălzirea locuinței. Jumătate din consumatorii casnici care beneficiază de sistem centralizat de încălzire se regăsesc în cele mai mari trei orașe ale României. Peste 40% dintre aceștia sunt în Capitală, deoarece tariful facturat populației pentru o gigacalorie este printre cele mai mici din țară.

37884-incalzire_casa.jpgDoar 20% dintre orașele României încă mai beneficiază de sistem centralizat de încălzire, potrivit unei analize realizate de Ariston Thermo România, numărul debranșărilor fiind din ce în ce mai mare. Mai mult, cei mai mari jucători din piață estimează că românii vor fi mai interesați de alternativele pentru încălzire, în contextul în care, din această toamnă, vor intra în vigoare directivele europene ErP (acestea prevăd ca, în următorii cinci ani, să se ajungă la o reducere de 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, să se crească utilizarea resurselor regenerabile cu 20% și să fie scăzut cu același procent consumul de energie la nivel global).

„În acest moment, potrivit analizei Ariston pe baza datelor raportate de ANRSC și INSSE, din peste 320 de municipii și orașe, doar în 67 mai există sistem centralizat de termoficare, iar majoritatea românilor sunt permanent în căutarea unei alternative pentru încălzire, dorind atât confort, cât și reducerea costurilor. Introducerea directivelor ErP are ca principal scop reducerea consumului de combustibil și a noxelor. Astfel, prin restrângerea echipamentelor disponibile pe piață doar la cele cu un grad ridicat de eficiență, estimăm că vom asista la o educare a consumatorilor care vor înțelege această necesitate”, precizează Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

37883-incalzire.jpg

  • Jumătate dintre consumatorii casnici care beneficiază de sistem centralizat de încălzire se regăsesc în 3 dintre cele 67 de localități
  • București, Timișoara și Cluj-Napoca au un total de 660.000 de abonați la CET-uri (din cei 1,326 milioane de abonați la nivel național)
  • Capitala are majoritatea abonaților (aproape 565.000 locuințe termoficate), deoarece tariful facturat populației pentru o gigacalorie este printre cele mai mici din țară (170 lei)

În ceea ce privește orașele cu peste 200.000 de locuitori ce mai dispun de sistem centralizat de încălzire, Constanța, Craiova, Ploiești, Galați, Iași și Brașov însumează peste 315.000 de abonați la CET-uri.  În cazul orașelor cu peste 150.000 de locuitori, doar trei mai au sistem centralizat – Pitești Oradea și Arad, și deservesc puțin peste 120.000 de abonați în total. În ultimii cinci ani, 8 din cele 41 de județe au renunțat la sistemul centralizat de încălzire (Alba, Bistrița, Brăila, Dâmbovița, Ialomița, Maramureș, Sălaj și Satu Mare).  În ceea ce privește județele aflate la celălalt pol, cu cel mai mare număr de abonați, se numără Constanța, Bihor și Timiș.

Centrala termică, principala alternativă

În contextul unui sistem de termoficare învechit și foarte dispersat la nivel național, din ce în ce mai mulți români optează pentru un sistem propriu de încălzire, centrala termică fiind principala opțiune. Diferența dintre costul unei gigacalorii în sistem centralizat și cel pentru una produsă de o centrală termică este semnificativă, alegerea acestei alternative fiind ușor de înțeles. La nivel național, potrivit datelor ANRSC la nivelul lunii iunie 2015, costul mediu facturat către populatie este de 226 lei/Gcal, fiind însă orașe unde prețul este chiar mai mare (Constanța - 383 lei/Gcal, Arad – 290 lei/Gcal, Sibiu și Iași – 265 lei/Gcal). De cealaltă parte, în cazul alegerii unei centrale termice în condensare, costul de producere a unei gigacalorii este de aproximativ 175 de lei.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

 

5 august 2015