Cetăţenii străini vor cheltui în 2011 peste 4 miliarde euro pentru locuinţe de lux din capitala Marii Britanii, arată studiul numit „World in London" realizat de compania Savills Plc. Motivul acestor investiţii este pe de o parte reputaţia de refugiu financiar a Londrei, iar de cealaltă parte - continua devalorizare a monedei britanice.

19589-hampstead.jpgPiaţa locuinţelor de lux londoneze a atins valori record în iunie. Din pricina investitorilor străini care profită de lira britanică din ce în ce mai slăbită, preţul imobilelor de lux depăşeşte valoarea maximă înregistrată acum aproape trei ani, confirmă şi ultimul studiu Knight Frank LLP.

Cele mai mari creşteri de preţ din ultimii trei ani

Valoarea locuinţelor din centrul Londrei a crescut cu 0,9% faţă de luna mai a acestui an, contribuind la creşterea anuală de 8,3%. Preţul mediu al imobilelor de lux este de 3,7 milioane de lire sterline (4,1 milioane euro), cu 2% mai mult decât în luna martie 2008, arată datele companiei Knight Frank.

Belgravia şi Holland Park, două dintre cele mai scumpe cartiere din Londra şi din lume, au înregistrat creşteri de preţ de 34% comparativ cu martie 2009. Valoarea proprietăţilor a revenit după prăbuşirea din ultimul an, provocată de criza creditelor ipotecare.

19590-belgrave.jpg„Clasa extrem de înstărită din ţări destabilizate economic achiziţionează proprietăţi în Marea Britanie, deoarece consideră că este o ofertă fără precedent pentru care nu merită să mai stea pe gânduri" afirmă Charles McDowell, consultant imobiliar pentru piaţa de lux, care a colaborat anul acesta cu trei cumpărători de imobile de peste 20 milioane lire sterline (peste 22 milioane euro), situate în cartiere precum Chelsea, Mayfair şi Kensington.

Există mulţi cumpărători greci, care caută să îşi protejeze averile în timp ce guvernul ţării natale se luptă să scadă deficitul bugetar. Fapt ce a dus la creşterea interesului pentru locuinţele londoneze. Dar grecii nu sunt singurii investitori interesaţi de proprietăţile londoneze. Cumpărători vin din toată Europa, susţin specialiştii imobiliari.

Scăderea din ultimii trei ani de 16% a lirei în faţa altor monede este un alt motiv pentru care casele şi apartamentele din cartierele exclusiviste din Londra au devenit mai accesibile pentru cumpărătorii străini.

Investitori bogaţi provin din Orientul Mijlociu, dar nu numai

În cele mai multe situaţii, grupurile de investitori provin din Europa de Vest. În schimb, cele mai mari achiziţii individuale sunt făcute de investitori din Rusia sau ţări din Europa de Est, valoarea medie plătită de aceştia fiind de aproape 7 milioane euro. Cu toate acestea, agitaţia politică din Orientul Mijlociu de la începutul acestui an este un alt motiv pentru care a crescut numărul vânătorilor de locuinţe provenind din regiunea respectivă, susţin consultanţii imobiliari.

„Existau deja mulţi proprietari provenind din Orientul Mijlociu, dar acum asistăm la o îmbunătăţire a achiziţiilor. Aceştia cumpără proprietăţi mai mari şi mai scumpe, pentru a avea posibilitatea unor reşedinţe permanente în Londra" declară pentru Bloomberg Mark Pollack, broker specializat pe cartiere de lux.

În aprilie anul acesta a fost plătit un preţ record pentru o locuinţă din Marea Britanie. Cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Akhmetov, a cumpărat un penthouse în One Hyde Park cu peste 150 milioane euro.

Investitori cu potenţial ar putea fi şi chinezii. Dacă miliardarii chinezi ar putea să scoată mai uşor banii din China, aceştia ar influenţa major piaţa, crescând preţul locuinţelor de lux chiar şi cu 15%, susţin analiştii Savills. Deocamdată sunt numeroase restricţii asupra sumei de bani pe care bogătanii chinezi o pot scoate în afara ţării, aşa că aceştia reprezintă un mic procent din investitorii străini.

Condiţii favorabile pentru piaţa proprietăţilor de lux

Creşterea neaşteptată a cererii a dus la revizuirea prognozelor pentru acest an. Compania Knight Frank estimează o creştere a preţului locuinţelor centrale de 9%, comparativ cu 3%, apreciere făcută la începutul anului. De asemenea, şi compania Savills Plc susţine că urmează o majorare de 8% în decursul acestui an, după ce estimase anterior o scădere de 1%.

„Barometrul activităţii indică stabilitatea pieţei imobiliare de lux pentru următoarele luni. Această creștere a prețului ar putea încetini în a doua jumătate a anului, deoarece aceste valori record vor convinge din ce în ce mai mulţi proprietari să vândă" consideră Liam Bailey, director cercetări rezidenţiale Knigh Frank.

Devalorizare a locuinţelor de clasă medie

Preţul locuinţelor pentru clasa medie se prăbuşeşte, având în vedere că un credit ipotecar este greu de obţinut, iar economiile personale ale englezilor au scăzut din cauza accelerării inflaţiei şi a creşterii taxelor. Valoarea locuinţelor din Marea Britanie a scăzut cu 2,2% în luna mai faţă de anul trecut, conform Registrului de Tranzacţii.

Londra este singura regiune unde a crescut preţul locuinţelor de clasă medie - cu 2,9% mai mult faţă de anul trecut. Cea mai mare scădere a valorii locuinţelor (de aproape 7%) s-a înregistrat în regiunea de nord-est a Angliei, arată datele Registrului de Tranzacţii.

Citeşte şi

 

5 July 2011