Cesarom, liderul pieţei autohtone de plăci ceramice, mizează în 2011 pe dublarea ratei de creştere a cotei de piaţă în condiţiile în care aceasta va raporta o scădere cu un procent de 10%, similar celui de anul trecut.

16270-gresie-mfax.jpgAstfel, producătorul de plăci ceramice speră să înregistreze anul acesta o creştere de 4 procente a cotei de piaţă şi să ajungă la 42%. De asemenea, compania estimează menţinerea cifrei de afaceri la nivelul anului trecut - 38,5 milioane de euro, în creştere cu 10% comparativ cu anul precedent.

În ceea ce priveşte piaţa locală de plăci ceramice, specialiştii Cesarom estimează că aceasta va înregistra în 2011 un recul de 10%, similar celui din 2010. Anul trecut, conform estimărilor companiei, piaţa a raportat o valoare de 100 de milioane de euro şi un volum de 22 de milioane de metri pătraţi. Pentru anul în curs, piaţa de gresie şi faianţă va ajunge, într-un scenariu optimist, la o valoare de 90 de milioane de euro şi un volum de doar 20 de milioane de metri pătraţi.

"Comprimarea continuă a sectorului construcţiilor, scăderea numărului de proiecte rezidenţiale şi non-rezidenţiale şi întârizierile la finalizarea celor începute încă din anii precedenţi vor avea un impact negativ asupra pieţei. Contextul economic general şi scăderea puterii de cumpărare vor afecta, de asemenea, evoluţia pieţei", a declarat Eduard Măcărescu, directorul de operaţiuni al Cesarom.

În acest context şi importurile de gresie şi fainţă vor scădea sub pragul înregistrat anul trecut, când au ajuns 60% din piaţă. „Anul trecut, ponderea plăcilor de o calitate îndoielnică provenite din importuri a crescut la 20% din totalul vânzărilor iar acest procent va avansa şi pe parcursul acestui an", a mai adăugat Măcărescu.

Oficialul Cesarom estimează o stagnare a preţului mediu pe metrul pătrat de gresie şi faianţă, la 25 de lei.

Planurile Cesarom pentru 2011 vizează ieşirea la export pe noi pieţe, precum Marea Britanie, Franţa şi Germania. În acest an compania are în plan menţinerea exporturilor la aproximativ 5% din totalul cifrei de afaceri. Anul trecut, plăcile ceramice produse în România au ajuns pe rafturile magazinelor din Bulgaria, Finlanda, Serbia, Republica Moldova şi Slovacia.


1 February 2011