Discuțiile despre termoficarea Capitalei, în iarna acestui an, nu au ajuns la nicio concluzie, iar cu primarul Sorin Oprescu aflat în arest preventiv, șansele unei evoluții favorabile sunt reduse la minimum. Mai mult, ultimatumul RADET a fost deja încălcat. Odată cu luna septembrie, Regia a avertizat că va începe procesul de sistare a agentului termic pentru anumite zone din București, iar cartierele din Est și Nord sunt cele mai afectate. Nici cei care vor avea totuși căldură nu sunt neapărat în siguranță. Lipsa lucrărilor de întreținere, pentru care nu au existat bani anul acesta, pun în pericol buna funcționare a instalațiilor. Soluții există și se pot implementa chiar de anul acesta, dacă ar exista deschidere din partea statului, în acest sens.

38137-incalzire.jpgScandalul RADET – ELCEN – Primăria Capitalei a atins cote maxime, odată cu intrarea în luna septembrie, iar arestul preventiv al primarului general Sorin Oprescu a suspendat pe termen nedefinit acest proces. De acum, oricui îi este greu să garanteze că vom avea o iarnă fără avarii majore. Există fonduri doar pentru jumătate dintre lucrările urgente, care pot fi terminate până la începerea sezonului de furnizare a agentului termic. Pentru restul, nu există bani, timp sau voință.

„Soluția este o investiție de un miliard de euro, derulată pe cinci ani, prin care cele cinci mari CET-uri să se transforme în 20-30 de centrale de cartier, pentru ca totul să fie mai eficient, iar prețul să scadă la 170 de lei, de la 360 de lei, cât este azi, în mod real. Pentru exercițiul financiar 2014-2020, Primăria București are un buget anual de 900 de milioane de euro, din care cheltuielile obligatorii sunt de 400-500 milioane de euro. Eu cred că, pentru o problemă atât de serioasă cu este RADET-ul, putem să facem investiții”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Nicușor Dan, președintele Uniunii Salvați Bucureștiul.

Privatizarea este o soluție, dar poate conduce la costuri suplimentare pentru populație

O altă variantă, pentru care pledează premierul Victor Ponta, este privatizarea. Dar aceasta nu ar fi neapărat benefică și nici necesară, în condițiile în care există premisele pentru a rezolva toate problemele chiar și sub conducerea actuală. Singura mențiune este că trebuie plătite datoriile- mamut, de 900 de milioane de euro, pe care le are RADET în acest moment.

„În loc să plătească municipalitatea acești bani, poate veni un investitor privat, sau mai mulți, care să controleze rețeaua de termoficare, iar Primăria să contribuie cu o subvenție. Dar experimentele cu Apanova, care a mărit tariful de zece ori în cei șapte-opt ani de când sunt ei în București, sunt descurajatoare. Personal, aș prefera ca RADET să fie în continuare controlat de municipalitate”, a explicat Nicușor Dan.

Indiferent care va fi scenariul urmat, orice schimbare trebuie să înceapă cu un plan bine pus la punct. Până acum, tiparul urmat implică mai degrabă rezolvări rapide pentru probleme de moment, ignorând tabloul general.

Lucrările de genul acesta trebuie făcute planificat, pentru că mereu vor fi urgențe, iar noi mereu peticim, nu avem soluții generale. Consiliul General a dat ani în șir subvenție la RADET, foarte bine, dar niciodată nu a impus un audit. Aflăm doar din auzite ce se mai întâmplă la Regie, că se mai arestează un director, dar cel care plătește poate să afle și să spună ce se întâmplă cu banii”, arată Nicușor Dan. 

Spitalele, creșele, grădinițe sau căminele de bătrâni vor avea în continuare căldură, dacă instalația nu cedează

Potrivit declarațiilor date de primarul Sorin Oprescu cu doar câteva zile înainte de a fi arestat preventiv, Primăria a plătit cu consecvență sumele necesare pentru reparații, dar acestea au ajuns la ELCEN, în loc de RADET, din cauză că nu pot fi virați direct.

„An de an au fost prevăzute sume separate pentru reparații și intervenții de urgență, dar din păcate banii ajung mult mai greu direct la RADET, din cauză că nu pot fi virați de Primaria Municipiului București in contul RADET, ci trec prin contul escrow comun cu ELCEN-ul, astfel încat, ca și salarile angajaților, banii ajung la RADET doar prin așa-zisa bunavoință sau milă a conducătorilor ELCEN. Nu este corect, este chiar aberant și nedrept, ca banii orașului și ai cetățenilor să fie gestionați de o altă entitate, adică producătorul de energie”, se justifica primarul Sorin Oprescu.  

Dincolo de lupta pentru găsirea vinovatului, rămâne problema. Iar RADET a amenințat că va reduce cu 30% furnizarea de apă caldă și căldura, de la 1 septembrie, dacă nu se găsesc bani pentru finanțare reparațiilor. Excepție vor face doar spitalele, creșele, grădinițele sau căminele de bătrâni Acesta va fi primul pas dintr-un proces care implică un București fără căldură, în iarna anului 2015. Închiderea agentului termic se va face începând cu Casa Poporului, potrivit oficialilor RADET. 

Tragem un semnal de alarmă că există riscul ca mari părți din București să nu poată fi alimentate cu agent termic iarna aceasta. Este vorba in general despre zona de est a Capitalei, dar și despre câteva cartiere din zona de nord a Bucureștiului. Neefectuarea acțiunilor prevăzute în "Planul de revizii și reparații pentru anul 2015", care trebuie realizate in lunile de vară, conduce în primul rand la scăderea siguranței în exploatarea rețelei”, a arătat președintele Consiliului de Administrație RADET, Gabriel Dumitrașcu.

Momentan, prețul agentului termic rămâne nemodificat, deși există presiuni puternice pentru scumpire. Neschimbat rămâne și sistemul de termoficare al Bucureștiului, care este învechit și depășit de nevoile orașului. Bucureștenii sunt prinși într-un conflict la nivel înalt, aparent imposibil de soluționat, care se complică permanent, așteptând cu înfrigurare să le fie apărate interesele.

CITEȘTE ȘI:

7 septembrie 2015