După câteva zile de calm pentru cursul valutar, leul s-a depreciat din nou, de data aceasta chiar mult mai puternic decât până acum. A atins minimul ultimelor 21 de luni şi a trecut de nivelul de 4,45 lei. Banca Naţională a României a interveni şi a declarat acest lucru, dar situaţia pare să fi scăpat de sub control, iar oficialii BNR recunosc că deşi folosesc toate instrumentele, efectele sunt mult sub aşteptări.

24920-euro-currency-01.jpgCursul leului faţă de euro a depăşit record după record de la începutul lunii mai şi s-a depreciat cu 1,4%. Iniţial, aceste scăderi s-au resimţit din cauza turbulenţelor de pe scena politică locală. Impactul mult mai puternic a venit însă din cauza temerilor privind soliditatea Zonei euro. Astfel, de la începutul anului, leul a pierdut 3,2% în raport cu euro.

Deprecierea din ziua de 23 mai a fost cauzată, ca şi în zilele de 8-16 mai, în principal de veştile rele venite din Zona euro. În întreaga regiune, monedele au suferit deprecieri accentuate. Dacă piaţa valutară, începând din 17 mai până în 21 mai, părea să-i imprime leului o nouă tendinţă, de apreciere în raport cu euro, calmarea cursului s-a produs sub influenţa unor informaţii dacă nu liniştitoare cel puţin cu un grad de pesimism ceva mai redus venite de la reuniunea G8. Luni însă bursa ştirilor şi-a schimbat trendul şi pesimismul a revenit. Toate monedele din regiune au suferit noi deprecieri”, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

În tot acest context, BNR a intervenit direct, aşa cum a şi anunţat anterior. Totuşi, lupta pentru stabilitatea cursului pare să fie mult mai problematică decât anticipa Banca Naţională. Iar instrumentele folosite în primă instanţă, deşi s-au dovedit a fi eficace, au avut efecte mult sub cele scontate.

„Opinia publică fiind inflamată, cele mai mici aluzii provoacă mişcări imediate şi violente în pieţe. Pe bună dreptate, numeroşi analişti au precizat că, în astfel de împrejurări, eforturile de temperare făcute de băncile centrale, oricât de mari ar fi, nu pot avea decât efecte limitate. Banca Naţională a României, care monitorizează cu mare atenţie evenimentele, foloseşte instrumentarul adecvat pentru ca şocurile provocate să aibă durată scurtă şi intensitate minimă. Dovadă că miercuri 23 mai, ca şi în toate celelalte zile de după 8 mai, deprecierea leului a fost minimă, iar în această perioadă leul a pierdut numai 1,26%, în timp ce zlotul polonez s-a depreciat cu 3,87%, forintul unguresc cu 5,16%, iar coroana cehă cu 1,85%. Leul manifestă în continuare rezistenţa cea mai solidă în faţă şocurilor externe”, a adăugat Vasilescu.

Euro ar putea ajunge în curând la 4,5 lei

În aceste condiţii, este foarte posibil să vedem cursul la pragul psihologic de 4,5 lei.

„Lipsa unei intervenţii valutare agresive ar trebui să menţină presiunea de depreciere şi, presupunând că apetitul pentru risc la nivel internaţional nu va înregistra o modificare majoră, pare probabil ca leul să se îndrepte către nou nivel de rezistenţă, probabil 4,5 lei/euro”, crede Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank.

Totodată, a continuat să urce şi referinţa pentru dolar. Cursul a ajuns la 3,5272 lei/dolar, un nou maxim începând cu 1 iulie 2010.

Similar, pentru francul elveţian, cotaţia a crescut la 3,7133 lei/franc, reprezentând un nou nivel maxim începând cu 5 septembrie 2011.

CITEȘTE ȘI Cât de mult cresc ratele creditelor atunci când creşte euro?

 

24 mai 2012