Vești proaste pentru economia globală: procentul pensionarilor este în continuă creștere. Până în anul 2020, nu mai puțin de 13 țări vor fi „super-îmbătrânite” (respectiv cu mai mult de 20% din populație cu vârsta peste 65 ani), avertizează cel mai recent raport al Moody's Investor Service.

34916-populatie_imbatranita.jpgMedia de vârstă ridicată este considerată, în general, a fi un progres – numai țările foarte dezvoltate pot oferi cetățenilor condiții de trai atât de bune încât aceștia pot atinge vârste înaintate. Însă economia are de suferit de pe urma acestui fapt, avertizează specialiștii internaționali.

În prezent, doar cinci țări au o populație considerată a fi foarte îmbătrânită: Japonia (26,4% dintre cetățeni au peste 65 ani), Italia (21,7%), Germania (21,4%), Finlanda (20,4%) și Grecia (20,2%). Însă numărul acestora aproape că se va tripla în următorii șapte ani, potrivit estimărilor, iar în categoria statelor „super-îmbătrânite” vor intra și țări precum Franța, Olanda, Suedia sau Portugalia. Iar și mai îngrijorător de atât este faptul că, până în anul 2030, nu mai puțin de 34 țări vor ajunge în situația în care aproape un sfert din populație va fi formată din pensionari.

„Tranziția demografică este un proces pe care nu îl putem controla. Ritmul de îmbătrânire este fără precedent și va avea un efect negativ semnificativ asupra creșterii economice din 34934-2015.jpgurmătoarele două decenii, în toate regiunile lumii”, notează Elena Duggar și Madhavi Bokil, autoarele raportului Moody’s.

  • România este considerată a fi o țară doar „îmbătrânită”, pensionarii având o pondere de 15,4% din populație
  • Procentul românilor cu vârsta de peste 65 ani va atinge 17% până în anul 2020 și 19,1% până în anul 2030

Categoria țărilor „super-îmbătrânite” va fi completată de Canada în anul 2025 și de SUA în 2030, an în care cele mai multe state europene se vor afla în această situație, subliniază analiștii. Dar nu numai America de Nord și Europa se vor confrunta cu această problemă, ci și Singapore și Coreea de Sud. De asemenea, deși China are în prezent o pondere a pensionarilor de doar 9%, aceasta se va dubla în următorii 15 ani.

34935-evolutia_demografica.jpgFaptul că pensionarii vor avea o pondere mai mare din populație se traduce printr-un număr mai mic de angajați activi care vor putea susține creșterea economică și care vor putea sprijini sistemul de pensii, avertizează specialiștii. De asemenea, această tendință demografică va duce la o scădere a numărului de depozite și a valorii economiilor populației, ceea ce va avea un impact asupra investițiilor globale.

În schimb, politicienii pot minimiza aceste efecte încurajând imigrația pentru a crește forța de muncă, dar și prin investiții în tehnologie, pentru a crește productivitatea. Tot pentru a reduce pe cât posibil consecințele acestei tendințe demografice, analiștii economici susțin că ar trebui revizuită perioada de concediu de creștere a copiilor, dar și majorată vârsta de pensionare.

ARTICOLE RECOMANDATE: