Anul 2014 a debutat cu o vceste proastă, pentru cei care au constituit depozite în ultimul an. Mai multe bănci au anunţat tăieri ale dobânzilor la depozite, în unele cazuri chiar cu un procent. UniCredit Țiriac şi Banca Carpatica sunt instituţiile financiare la care s-au resimţit cele mai ample reduceri.

32738-deposit1.jpgÎnceputul lui 2014 a confirmat ceea ce specialiştii au anunţat încă de la mijlocul anului trecut: dobânzile depozitelor continuă să scadă. Acest scenariu a fost complet previzibil în condiţiile în care indicii monetari sunt în scădere abruptă din a doua jumătate a anului trecut, atingând acum minime record. Multe bănci de pe piaţa românească au ales să reacţioneze la acest lucru şi să ajusteze dobânzile depozitelor.

Cele mai mici modificări s-au resimţit la BRD, Volksbank sau Piraeus Bank, unde scăderile au fost mai mici de 0,25%. Astfel, un depozit pe 12 luni poate aduce un câştig de până la 4,65% la BRD şi Volksbank şi până la 4,75% la Piraeus Bank.

La cealaltă extremă sunt Unicredit Ţiriac Bank şi Banca Carpatica, unde reducerile sunt de până la 1%. Astfel, rata medie de dobândă coboară sub 4% pe aproape toate depozitele cu scadenţă la un an, care aduce, în mod normal, cel mai înalt nivel de dobândă.

CITEȘTE ȘI: Depozitele profitabile sunt rare, dar încă există

 

14 January 2014