Românii au aşteptat cu înfrigurare programul Prima Casă 4. Întârzierea de o lună a acestui i-a făcut pe mulţi să se panicheze că îşi vor pierde avansurile oferite, că vor pierde oportunităţi de pe piaţă sau că vor pierde şansa de a cumpăra vreodată o locuinţă, pentru că mulţi nu îşi permiteau un asemenea credit. Dar în momentul în care programul a început, balonul aşteptării s-a dezumflat. Potrivit datelor Fondului Naţional de Garantare, în acest moment se cumpără de şapte ori mai puţine credite decât în cea de-a treia etapă. De ce nu mai vor românii creditele Prima Casă?

19993-prima_casa1.jpgCreditarea se mişcă lent în perioada concediilor

În prima lună de la reluarea programului guvernamental, băncile au vândut numai 300 de credite cu o valoare cumulată de 12 milioane euro. Anul trecut, valoarea medie a creditelor acordate ajungea la 80 milioane euro. Totuşi, bancherii, agenţiile imobiliare, dar şi analiştii economici îşi păstrează optimismul. Acest comportament se traduce mai degrabă printr-o relaxare a românilor decât printr-o lipsă de interes.

„În primul rând, piaţa imobiliară este o piaţă sezonieră în care anotimpurile extreme, vara şi iarna, sunt anotimpuri în care în general numărul de tranzacţii este mic. Este posibil să asistăm la o revigorare după întoarcerea românilor din vacanţe.", arată Radu Zilişteanu, analist imobiliar şi doctor în economie.

În plus, un alt factor important este confortul faptului că programul există, rulează şi are un plafon suficient de mare încât să nu grăbească pe nimeni să cumpere sau să vândă urgent.

„Dacă mâine s-ar anunţa că se termină Prima Casă, ar creşte interesul de zeci de ori. Amintiţi-vă ce s-a întâmplat în martie, când se termina cea de-a treia ediţie. Dar acum există Prima Casă 4, este relaxant, acum ne ducem la mare, apoi când revenim ne mai gândim. Este acolo, ştim că ceva ni se dă, este finanţare din plin căci avem peste un miliard la dispoziţie, mai aşteptăm, nu ne grăbim.", explică Victor Zaharia, broker Coldwell Banker, modul în care gândesc clienţii.

Românii aşteaptă să vadă ofertele tuturor băncilor

Un factor în plus este că momentan, nu toate băncile care şi-au anunţat participarea la programul Prima Casă au început să dea credite.

„Dintre băncile care s-au arătat dornice să participe în Prima Casă 4, au început să dea credite doar şapte. Oamenii aşteaptă să vadă alte oferte. Şi în relaţia client-bancă, de multe ori clientul merge şi pe chestii sentimentale sau subiective, de genul că i-a plăcut cum a lucrat cu o anumită bancă, sau faptul că este „banca lui"", continuă Radu Zilişteanu.

De cele mai multe ori, oficialii din piaţa imobiliară sunt de părere că această situaţie nu este deloc îngrijorătoare şi că interesul clienţilor va reveni odată cu sosirea toamnei, când toată lumea scapă de atitudinea de concediu. Există însă şi voci mai pesimiste, care vorbesc despre faptul că deşi va exista într-adevăr o creştere a interesului, aceasta va fi mult prea mică pentru a fi luată în calcul.

„Poate să fie vorba despre o saturare a pieţei, cumulată cu o pauză. Oamenii îşi mai fac socoteli, îşi calculează veniturile, încearcă să înţeleagă ce urmează. Nu mă aştept la o revenire puternică, de fapt cred că va fi chiar una foarte slabă. Nu va fi o izbucnire şi în niciun caz nu se va ajunge la cotele programelor anterioare.", arată Bogdan Baltazar, fost preşedinte BRD.

Mişcările greoaie ale pieţei pot să anuleze viitoarele programe Prima Casă

Poate tocmai această tendinţă către saturare i-a determinat şi pe reprezentanţii FNG să declare că Prima Casă 4 ar putea fi ultima ediţie a programului guvernamental şi că de aici înainte, piaţa imobiliară ar trebui să găsească o cale de a funcţiona fără impulsuri date de stat. Această perspectivă, deşi încurajată de analişti, este o temere a agenţiilor imobiliare, care funcţionează aproape exclusiv datorită tranzacţiilor făcute prin Prima Casă.

„Destul de mulţi caută finanţare prin Prima Casă, am observat că aceşti clienţi dinamizează întreaga piaţă. De exemplu, astăzi am avut o întâlnire cu un client care cumpăra o proprietate de 160.000 euro, după ce a vândut un apartament prin Prima Casă.", continua Victor Zaharia.

Chiar dacă a fost privită iniţial cu reţineri de bancheri, ediţia a patra din "Prima Casă" a atras în cele din urmă 12 bănci, după spusele reprezentanţilor FNG. Numai şapte dintre acestea au început însă efectiv creditarea până în prezent: BCR, BRD, CEC, Alpha Bank, Millennium Bank, Piraeus Bank, Banca Transilvania şi OTP.

CITEŞTE ŞI:


25 iulie 2011