Măsură fără precedent, în Croația: guvernul implementează un program prin care vor fi anulate datoriile a circa 60.000 cetățeni. Măsura se va aplica croaților cu venituri lunare mai mici de 138 dolari, care nu dețin proprietăți și au datorii de până în 5.100 dolari. Guvernul speră că astfel va reuși să stimuleze consumul intern, deși economiștii internaționali comentează că este o măsură populistă, aplicată într-un an electoral.  

36276-datorii.jpgGuvernul croat a votat o lege unică în Europa: datoriile cetățenilor cu venituri foarte mici vor fi anulate, începând de luni, 2 februarie. Eligibili sunt croații care trăiesc din ajutor social sau care nu au venituri mai mari de 138 dolari, care nu dețin depozite sau proprietăți și au datorii de până în 5.100 dolari. Această categorie de cetățeni va avea parte de un „nou început”, deoarece nu va mai avea nicio datorie la stat, la bănci, către companiile de energie sau operatorii de telecomunicații.

Potrivit Prim-Ministrului Adjunct Milanka Opacic, circa 60.000 croați ar beneficia de pe urma acestui program, respectiv mai puțin de 1,5% din populație. Prin această măsură, guvernul speră să stimuleze consumul intern și să relanseze economia Croației, aflată în recesiune de șapte ani. Conform estimărilor specialiștilor internaționali, valoarea totală a programului s-ar ridica la 309 milioane dolari.

Însă această măsură este contestată de economiștii internaționali, care subliniază că acesta este un an electoral: „Un caz clasic de populism. Guvernul a evitat constant să solicite finanțare de la Fondul Monetar Internațional, spre deosebire de Serbia, care urmează să semneze un acord. Rămâne de văzut dacă Croația va reuși să evite o soartă similară, întrucât opțiunile sale de finanțare se îngustează”, a declarat pentru CNBC Timothy Ash, director pentru piețe emergente la Standard Bank.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

2 February 2015