Cum poţi economisi zeci de mii de euro, chiar dacă ţi-ai cumpărat o locuinţă cu un credit ipotecar? Prin achitarea constantă a unor sume de bani în avans, ne spun specialiştii. Rambursarea anticipată este una dintre cele mai bune soluţii de economisire pe termen lung, fără a afecta simţitor bugetul lunar, însă puţini români sunt conştienţi de beneficii.

29590-home-loan_505_022612030426_033012114351_0605121.jpgNumărul românilor care nu au mai reuşit să îşi achite creditele bancare a crescut simţitor în ultimii ani, dovadă fiind numeroasele proprietăţi executate silit de către instituţiile financiare. Dacă înainte de 2007, românii contractau încrezători credite ipotecare sau de nevoi personale, odată ce stabilitatea locului de muncă a trecut sub semnul întrebării, clienţii au devenit mai precauţi. Oamenii evită să se lege de un credit pe o perioadă îndelungată sau caută soluţii pentru a o reduce pe cât posibil.

„Oamenii nu realizează că, în special în primii ani de viaţă ai unui credit, orice plată în plus faţă de rată reduce semnificativ (luni sau chiar ani) din perioada totală de rambursare. Mai mult, plata în avans aduce economii substanţiale per total, de mii de euro”, explică Marius Poenaru, broker de credite.

Economiile mici se transformă în economii mari. Orice sumă pusă deoparte lunar reduce din costul total al creditului

Rambursarea anticipată poate fi totală sau parţială – un client poate alege să achite în avans toată suma datorată băncii sau numai anumite părţi. Dacă rambursarea anticipată totală este cea mai fericită soluţie pentru orice client, deoarece acesta reuşeşte să nu mai depindă de o instituţie financiară, cea parţială este o soluţie recomandată de specialişti, deoarece clienţii reuşesc astfel să reducă din datoria către bancă. Drept urmare, dobânzile şi comisioanele pe viitor se vor reduce puternic.

„Atunci când se face o plată în avans, banca este obligată să ajusteze costul total al creditului, ceea ce este numai în avantajul consumatorului. Recomand oricărui debitor care se poate lipsi de o anumită sumă lunară să ramburseze anticipat, deoarece va beneficia de o reducere proporţională a dobânzii şi a comisioanelor”, sfătuieşte brokerul Marius Poenaru.

În prezent, băncile nu mai pot impune o sumă minimă pentru rambursare anticipată, cum se întâmpla în urmă cu câţiva ani, când clienţii erau obligaţi astfel să plătească numeroase comisioane şi dobânzi la toată suma contractată iniţial. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 a reglementat drastic acest capitol, iar consumatorii pot plăti în avans oricât, fără a fi condiţionaţi de vreo sumă minimă.

Rată lunară mai mică sau perioadă de rambursare mai scurtă?

Clientul va avea de ales dintre două variante, în cazul rambursării anticipate parţiale: poate alege ca perioada creditului să rămână la fel de lungă, însă cu o rată mai mică sau poate alege să îşi menţină aceeaşi rată, dar astfel va scădea simţitor perioada de rambursare. Specialiştii ştiu că nu este uşor să punem deoparte lunar economii, atunci când avem în derulare un credit, însă subliniază că orice sumă achitată în afara ratei are un impact semnificativ pe termen lung.

„La un credit de 60.000 euro, făcut pe o perioadă de 30 ani, cu o dobândă de să zicem 8%, dacă achităm în avans câte 400 euro/an în primii cinci ani (ceea ce reprezintă aproximativ 150 lei lunar) şi alegem să menţinem rata, reuşim să reducem cu trei ani viaţa creditului şi să economisim aproape 14.000 euro per total. Deci cu un plan bine pus la punct, dar şi în funcţie de venituri şi de stilul de viaţă, putem face economii, chiar dacă datorăm zeci de mii de euro unei instituţii”, subliniază brokerul.

  • Clienţii care au contractat un credit cu dobândă variabilă nu plătesc niciun comision în cazul unei rambursări anticipate, în timp ce clienţii care au ales un credit cu dobândă fixă achită cel mult 1% din suma plătită în avans
  • Economisiţi mai mulţi bani pe termen lung dacă plătiţi sume în avans în prima parte de viaţă a creditului şi nu spre final
  • Eficienţa rambursării anticipate este mai mare dacă dobânda creşte, iar economiile sunt mai mici atunci când dobânda scade
  • Puteţi achita anticipat anumite sume, chiar dacă în trecut aţi întârziat cu plata ratelor

Suma achitată în avans se scade din totalul împrumutat de la bancă (principalul curent al creditului), astfel că pentru această plată în avans nu se mai plătesc dobânzi şi comisioane aferente. Mai mult, astfel se reduce şi perioada de rambursare a creditului. În prima parte de la contractarea creditului, cea mai mare parte din rată este reprezentată de dobândă şi comisioane, astfel că rambursarea anticipată aduce mai multe avantaje în această perioadă. Eficienţa plăţilor în avans scade după jumătatea perioadei de rambursare, când principalul şi dobânda au o pondere similară în rata lunară.

CITEȘTE ȘI: Noua “Prima Casă” va lovi serios în piaţa locuinţelor vechi, iar preţul imobilelor noi va creşte 


 

19 februarie 2013