Studiile arată că tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani au cea mai mare nevoie de un credit imediat. În ce priveşte persoanele care se încadrează în segmentul de vârstă 35-50 de ani, acestea îşi doresc cel mai mult un împrumut în general, potrivit datelor BCR Banca pentru Locuinţe.     

31446-question-mark-96286_640.jpgÎn medie, 24% dintre respondenţii studiului nostru îşi doresc să obţină un credit, iar 15% vor un credit imediat. Pe segmentul de vârstă 18-34 de ani se observă o urgenţă mai mare de accesare a unui credit, cu o pondere de 19%, iar media pentru un împrumut este depăşită cel mai mult la categoria 35-50 de ani, unde ponderea este de 33%, spune Petre Dătculescu, directorul IRSOP Market Research & Consulting.

Clienţii sunt, în general, necăsătoriţi şi au studii superioare. Sondajul a fost realizat în luna iulie, pe un eşantion de 662 clienţi ai băncii, reprezentativi pentru întregul portofoliu, având o marjă de plus/minus 3,8%.

Rapoartele oficiale ale băncii arată că interesul românilor pentru credit a crescut în acest an de la 19%, cât era anul trecut,  la 25%, în detrimentul economisirii. Totodată, ponderea persoanelor care ar lua imediat un credit după terminarea perioadei de economisire a urcat cu 2 procente, de la 22% la 24%.

RECOMANDARE: Vrei să vinzi un apartament în viitorul apropiat? Află la ce se uită clientul anului 2013

De asemenea, și numărul de clienţi a crescut faţă de anul trecut, cu 15%, ajungând la 314.000. Dintre aceştia, 1.200 au contractat credite, în valoare de circa 80 milioane lei. Contractele de economisire-creditare au ajuns în acest an la maturitate de la începutul operaţiunilor băncii pe piaţa românească, clienţii trecând la partea de creditare a contractului.

O treime dintre clienţi vor să economisească în continuare după terminarea contractului. Când ajung aproape de momentul creditării, decid să-şi mărească contractul iniţial, vor să mai aştepte, să mai economisească şi să poată atrage astfel o sumă mai mare”, a afirmat Carmen Schuster, vicepreşedintele BCR BpL.

Statisticile arată că peste jumătate dintre împrumuturile contractate de clienţi (55,2%) sunt pentru modernizări, extinderi sau amenajări ale locuinţei, aproape o treime (32,39%) pentru achiziţia de locuinţe. Numărul celor care s-au împrumutat pentru a construi o locuinţă, a cumpărare teren, a refinanţa sau pentru a plăti avansul unui credit ipotecar este mic (sub 5%).

Persoanele care au:

  • între 20 şi 40 de ani deţin 41% din numărul total de contracte încheiate de bancă
  • între 41-60 de ani au o pondere de 39%
  • de peste 60 de ani însumează 12% din contracte
  • sub 20 de ani au încheiat 8% din contracte

BCR BpL a redus dobânda în cazul creditelor intermediare şi anticipate acordate în lei şi garantate cu ipotecă la 6,25% pe an pe toată durata împrumutului, de maximum patru ani, de la 7% şi respectiv 8%. Dobânda de 6,25% se aplică clienţilor care contractează un credit până la sfârşitul lunii octombrie, după această dată banca va decide dacă păstrează acest nivel.

 

CITEȘTE ȘI: Cum îţi ridici casă în două săptămâni? Locuinţele cu structură metalică, perfecte pentru clienţii grăbiţi

 

5 September 2013