Bonitatea clientului nu mai este cel mai important factor de decizie, atunci când vine vorba despre credite. Perioada de criză a învăţat băncile că un client fără antecedente financiare problematice, un salariu satisfăcător şi un cazier impecabil nu înseamnă neapărat faptul că ratele vor fi plătite la timp. Un punct mult mai important în dosarul de analiză a devenit compania la care lucrează solicitantul creditului. Iar creditele pot fi respinse cu uşurinţă din cauza angajatorului. Află care sunt companiile preferate şi ocolite de către bănci.

24009-global1.jpgDupă problemele pe care le-au avut în perioada de criză şi care încă nu s-au rezolvat, în multe dintre cazuri, băncile au învăţat să fie extrem de precaute. Iar unul dintre efectele acestui comportament este tocmai restricţionarea creditării. Băncile au început să verifice mai atent nu numai solicitanţii de credite, ci şi companiile la care aceştia lucrează.

„Practic fiecare companie este verificată, iar dacă se constată că există pierderi majore la încheierea exerciţiului financiar pentru anul anterior, respectiv la întocmirea bilanţului şi contului de profit şi pierdere, atunci şansele de reuşită sunt aproape nule. De asemenea, este necesar ca angajatorul să fie la zi cu plata impozitelor şi taxelor către stat, condiţie esenţială pentru acordarea de credite angajaţilor respectivei companii”, spune Daniel Amza, senior broker AV Brokers.

Companiile româneşti, cu puţini angajaţi, sunt cele mai afectate

Astfel de informaţii pot fi aflate cu uşurinţă de la Ministerul Finanţelor. Totuşi, în multe cazuri, alături de documentaţia clasică pentru aprobarea creditului, clienţilor li se solicită o copie a bilanţului sau a ultimei balanţe, ori certificate fiscale din care să rezulte plata la zi a dărilor către stat. Acest lucru se întâmplă în principal la companii mai mici, cu capital privat românesc şi număr redus de angajaţi.

„În funcţie de politica de risc a fiecărei bănci, angajaţii din firmele de dimensiuni reduse (cu până la zece salariaţi) sunt fie excluşi de la bun început de la finanţare, fie depunctaţi într-o măsură mai mică sau mai mare. O atenţie specială va fi acordata companiei la care este angajat solicitantul dacă principala sursă de venit este salariul. În cazul în care există şi alte venituri, vor fi şi acestea analizate”, arată Alexandra Popa, specialist conso.ro.

Domeniul IT, preferatul băncilor

Dacă rezultatele financiare ale angajatorului nu sunt considerate satisfăcătoare de către bancă, acest lucru poate duce la respingerea solicitantului, chiar dacă el îndeplineşte toate condiţiile legate de nivelul venitului, vechime în muncă şi gradul de îndatorare. În plus, există domenii agreate şi domenii ocolite de către bănci.

„Consider că domeniul preferat de bănci este IT-ul, alături de cel al intermedierii financiare (instituţiile bancare), alimentaţia publică sau industria farmaceutică şi in general orice multinaţionala, companie cu capital privat străin ori mixt sau alte companii autohtone cu număr ridicat de angajaţi şi cu vechime pe piaţa românească şi, desigur, fără nereguli precum cele amintite mai sus. De asemenea, nu putem să nu amintim în general toate instituţiile publice (de pildă spitalele) sau la care statul este copărtaş”, analizează reprezentantul AV Brokers.

De cealaltă parte, există industrii respinse din start, de cele mai multe dintre bănci. Acestea sunt dictate de norme interne, dar în general se reduc la domenii precum construcţii, cazinouri, case de pariuri sau orice firme cu activitate conexă (mai puţin Loteria Română) sau companii care se ocupă cu reglementarea regimului de arme şi muniţie. Abia după analiza tuturor acestor criterii, se trece şi la analiza detaliată a capacităţii de rambursare a solicitantului.

CITEȘTE ȘI Pe timp de criză, ratele românilor au crescut cu zeci de procente

 

26 March 2012