Lista creditelor, pentru cei care vor să îşi cumpere, construiască sau modernizeze locuinţa, este lungă. Există credite imobiliare, ipotecare sau credite de nevoi persoanel cu ipotecă. De multe ori, clienţii sunt confuzi şi nu cunosc diferenţele dintre aceste tipuri de împrumut. Totuşi, pentru a nu plăti în plus, este necesar ca, înainte de a semna contractul, că cunoaşte detaliile împrumutului.

32481-juma-using-your.jpgCreditul ipotecar şi creditul de nevoi personale cu ipotecă sunt ideale pentru a finanţa marile investiţii imobiliare. Prin ambele metode se pot obţine sume mari, de plătit pe o perioadă îndelungată de timp, respectiv până la 30 de ani. Ceea ce deosebeşte cele două împrumuturi este tipul garanţiei.

„Creditul ipotecar este cel care poate fi garantat chiar cu proprietatea care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare. În al doilea caz, pentru creditul de nevoi personale cu ipotecă, solicitantul trebuie să fie deja deţinătorul unei proprietăţi pe care o poate aduce ca garanţie pentru suma pe care o împrumută”, au declarat pentru IMOPEDIA.ro oficialii BCR.

Pentru renovări, este recomandat un credit la care nu este necesară motivarea împrumutului

Astfel, creditul ipotecar se transformă în soluţia cea mai bună pentru cei care sunt la prima achiziţie imobiliară, pe când creditul de nevoi personale cu ipotecă este cel mai des ales de către cei care îşi construiesc sau îşi cumpără o nouă locuinţă.

„Pentru cei care vor să obţină finanţaer pentru modernizarea locuinţei, atunci creditul ipotecare este mai puţin recomandabil, pentru că procedura este mult mai complicată decât în cazul creditului de nevoi personale cu ipotecă. Respectiv, în cazul creditului imobiliar pentru modernizare, clientul trebuie să contracteze o firmă de profil care să elaboreze un deviz de lucrări. În funcţie de acest act, banca va putea să plătească firma de construcţii”, au declarat pentru IMOPEDIA.ro oficialii Unicredit Ţiriac.

De cealaltă parte, în cazul unui credit de nevoi personale cu ipotecă, clientul nu trebuie să explice motivul pentru care se împrumută. Prin urmare, el poate obţine împrumutul şi poate realiza lucrările de amenajare oricând consideră oportun. Cât despre creditul imobiliar, acesta obişnuia să se diferenţieze clar de creditul ipotecar, în urmă cu câţiva ani. Acum însă, în urma aplicării noilor norme BNR, ele au fost aduse la un numitor comun. Garanţia este ipoteca asupra unui imobil, dar dacă în cazul creditului imobiliar este vorba de obicei despre imobilul care face obiectul contractului, în cazul creditului imobiliar, ipoteca se pune pe o altă proprietate, deja existentă.

CITEŞTE ŞI: Perioada de graţie: o binefacere costisitoare. Atenţie la detalii!

 

2 decembrie 2013