Prima Casă s-ar putea extinde și pentru cei care au deja un credit prin programul guvernamental și își doresc o nouă locuință prin același tip de împrumut bancar. Sau, după cum a explicat ministrul Finanțelor la începutul acestui an, este nevoie de o Prima Casă care să acopere nevoile celor care vor a doua casă. Guvernul a aprobat azi o Ordonanță de Urgență care presupune modificări în structura programului guvernamental, în așa fel încât tot mai mulți clienți să aibă acces la acest tip de împrumut.

36517-prima_casa.jpgOdată cu trecerea timpului, barierele creditului Prima Casă par să cadă una câte una. S-a renunțat la limita de vârstă, s-a introdus posibilitatea accesării creditului și de către cei care au deja o proprietate mai mică de 50 mp, iar acum s-ar putea permite contractarea creditului guvernamental ori de câte ori dorește clientul, de exemplu pentru a doua locuință cumpărată cu creditul Prima Casă. Desigur, acest lucru se va întâmpla într-un cadru bine determinat iar clienții trebuie să respecte un set de reguli. Momentan este vorba despre o ordonanță de urgență aprobată azi de Guvern.

Primul criteriu care trebuie îndeplinit de clienții care își doresc să acceseze din nou programul Prima Casă, pentru o nouă locuință, este acela al suprafeței. Proiectul de lege presupune că un credit succesiv Prima Casă se poate acorda doar pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, prin trecerea de la o locuință mai mică într-o locuință mai mare sau cu o valoare evaluată mai mare decât cea notată la acordarea creditului guvernamental anterior”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro  Marian Mirtoiu, broker de credite Plus Finance.

Pentru a obține din nou un credit Prima Casă, beneficiarul trebuie să vândă prima proprietate cumpărată în cadrul programului guvernamental

Al doilea pas pe care clientul trebuie să îl facă pentru a obține un nou credit Prima Casă este acela de a vinde vechea locuință cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru noua locuință. Similar, creditul acordat anterior trebuie lichidat sau refinanțat până în același moment de semnare a contractului.

„Rămâne parte din dosar declarația pe proprie răspundere că, la data solicitării celui de-al doilea credit, beneficiarul deține în proprietate exclusivă, sau împreună cu soțul ori soția, doar locuința achiziționată sau construită în cadrul Programului, pe care o va înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuințe. În cazul celor care au deja o proprietate care a fost cumpărată altfel decât prin Prima Casă, atunci ea trebuie să aibă o suprafață mai mică de 50 mp și trebuie trecută în declarația pe proprie răspundere”, continuă Marian Mirtoiu.

Interdicția de înstrăinare a locuinței poate fi ridicată, pentru a contracta un nou credit Prima Casă

La fel ca și până acum, în momentul în care se semnează contractul de garantare pentru al doilea credit Prima Casă, Ministerul Finanțelor Publice  și finanțatorii împart un drept de ipotecă legală de rangul I. Rămâne valabilă și interdicția de înstrăinare a locuinței pe o perioadă de 5 ani și interdicția de grevare cu sarcini a acesteia pe toată durata garanției.

Excepție fac cei ce beneficiază de al doilea credit Prima Casă, pentru care finanțatorul, cu acordul Ministerului Finanțelor, poate aproba înstrăinarea locuinței achiziționate sau construite inițial în cadrul Programului, precum și ridicarea temporară a interdicției de grevare, chiar și înainte de expirarea perioadei de cinci ani, cu condiția lichidării sau refinanțării creditului inițial” continuă brokerul de credite.

Schimbarea regulamentului în programul Prima Casă a fost anunțat drept necesară încă de la începutul acestui an, de către ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov.

Au existat solicitări de la persoane care au achiziționat o primă casă, doresc să treacă la un apartament, să spunem, de la o garsonieră, de la un apartament cu două camere la un apartament cu trei camere, respectiv cu patru camere, și atunci nu ar mai fi «Prima Casă». Trebuie să găsim și pentru dumnealor o soluție, astfel încât cât mai multe persoane să poată aplica", declara Vâlcov în luna ianuarie a acestui an.

Dacă aceste modificări ar urma să fie operate, apetitul clienților pentru credite ar putea crește. Totuși, experții nu se așteaptă la un impact răsunător, dat fiind faptul că multe bănci au credite în lei în condiții asemănătoare creditului guvernamental. Programul Prima Casă a debutat în anul 2009 iar până la începutul acestui an au fost acordate aproximativ 130.000 de garanții, în valoare totală de 2,58 miliarde euro.

CITEȘTE ȘI:

 

4 martie 2015