Cora are planuri mari pentru restul anului - o investiţie de 30-40 milioane euro în terenuri. Întreaga suprafaţă de teren va fi folosită pentru construcţia a zece magazine noi. Unul dintre noile centre se va afla în partea de sud a Capitalei.

20073-100_2973-466x350.jpgÎn septembrie vor începe lucrările la un alt centru comercial Cora, cu o suprafaţă de 10.000 mp. Noul magazin se va afla în zona Şoselei Alexandria din Bucureşti şi va fi inaugurat în anul viitor.

"Avem pentru acest an un buget de 30-40 milioane euro pentru investiţia în terenuri. Dacă vom avea oportunităţi, vom deschide magazine indiferent de zonă. Pe termen lung vrem să inaugurăm alte zece magazine", a precizat directorul general Cora România, Philippe Lejeune, cu ocazia deschiderii magazinului Cora din Constanţa.

Cora deţine în prezent terenuri în Braşov, Bacău, Slobozia şi Bucureşti, potrivit oficialilor francezi.

De asemenea, în luna octombrie a acestui an va fi deschis un alt magazin în Arad, în centrul comercial Galleria.

Lejeune estimează pentru acest an o creştere a cifrei de afaceri de 5-6% şi o profitabilitate similară cu cea din 2010. Anul trecut, Cora a avut afaceri de peste 340 milioane euro.

Ultimul magazin inaugurat joi se află în centrul comercial City Park din Constanţa şi are o suprafaţă de 4.000 mp, investiţie estimată la 4,5 milioane euro.

Reţeaua Cora cuprinde alte şase magazine, trei magazine în Bucureşti şi câte unul în Cluj Napoca, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin. Cora este deţinut de compania Romanian Hypermarche, parte a grupului Louis Delhaize.

CITEȘTE ȘI

29 iulie 2011