Indiferent dacă este vorba despre contracte pentru Bucureşti, Ilfov sau alte judeţe mai mici sau mai mari, contractele pentru drumuri sunt aproape întotdeauna controversate. Sunt scoase în evidenţă interesele primarilor, interesele oamenilor cu influenţă din aparatul de stat sau chiar interesele constructorilor influenţi. Problema este sezonalitatea acestor înţelegeri, căci multe dintre contracte ajung să iasă în faţă ca fiind putrede, mai devreme sau mai târziu. Ultimele trei cazuri de acest gen sunt anchetate chiar acum de Consiliul Concurenţei.

24282-dcm2.jpgCele trei investigaţii pe care le desfăşoară acum Consiliul Concurenţei vizează posibile înţelegeri între companii de a participa cu oferte trucate la licitaţiile organizate de Consiliul Judeţean Teleorman, CJ Ilfov şi de Direcţia Drumuri şi Poduri Craiova. Contractele se referă, în fiecare dintre aceste cazuri, la modernizarea drumurilor.

„Două din cele trei investigaţii au fost declanşate în urma informaţiilor privind modul în care s-au depus documentele de calificare şi s-au elaborat ofertele de participare, furnizate de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Pentru cea de a treia investigaţie, indiciile au fost obţinute în cadrul studiului de piaţă pe care îl derulăm pe piaţa lucrărilor de construcţii de drumuri şi autostrăzi din România", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Investigaţiile de acest gen sunt întotdeauna complexe căci, dincolo de interesele de la mijloc, se găseşte întotdeauna un număr mare de companii implicate. Astfel, primul caz se referă o posibilă înţelegere între 14 companii de a participa cu oferte trucate, individuale şi în asociere, la două licitaţii organizate de Consiliul Judeţean Teleorman. Perioada în care s-a întâmplat acest lucru este cuprinsă între 2009 şi 2010, iar valoarea totală a contractelor încheiate este de 32 milioane euro. Banii au venit de la Fondul European pentru Dezvoltare Regională, bugetul de stat şi bugetul Consiliului Judeţean Teleorman, iar câştigătorul a fost Tel Drum SA.

Cea de a doua investigaţie priveşte o posibilă înţelegere între 7 companii de a participa cu oferte trucate la trei licitaţii. Acestea au fost organizate de CJ Ilfov în perioada 2009-2010, tot pentru atribuirea unor contracte de lucrări de modernizare a drumurilor. Două licitaţii au fost câştigate de Tehnologica Radion, iar a treia de Apolodor Comimpex. Valoarea totală a contractelor încheiate de CJ Ilfov cu companiile câştigătoare ale licitaţiilor a fost de 42,6 milioane euro. şi de data aceasta, banii au venit din fonduri structurale şi bugetul CJ Ilfov.

Chiar dacă sunt găsite vinovate, companiile pot obţine imunitate în faţa legii, în anumite condiţii

A treia investigaţie implică 10 companii, care s-ar fi înţeles să participe cu oferte formale la licitaţiile organizate în anul 2008 de Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Craiova. Ele sunt suspectate că ar fi simulat concurenţa, făcând ca toate contractele să fie adjudecate prin rotaţie. Valoarea totală a contractelor încheiate a fost de 114,2 milioane euro, iar banii au venit de la bugetul de stat.

În cazul în care Consiliul Concurenţei va constata că aceste companii se fac vinovate de acuzaţiile care le sunt aduse, acestea riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

CITEȘTE ȘI Drumurile pot fi construite mai rapid, cu legi noi. Aşa se apără Ministerul Transporturilor

 

11 April 2012