Impunătoare la exterior, fără viață la interior – China are mii de clădiri dedicate culturii, care zac părăsite. Planul autorităților de a avea 3.500 de muzee până în anul 2015 s-a încheiat cu succes doar pe hârtie. În realitate, construcțiile gigantice nu fac decât să satisfacă orgoliile uriașe ale investitorilor privați, fără a-și îndeplini rolul cultural.

38920-1_nanjing-sifang-art-museum-by-steven-holl-arch.jpgLa sfârșitul anilor ’70, cei mai importanți membri ai Partidului Comunist Chinez au hotărât că țara trebuie să aibă 3.500 de muzee, până în anul 2015. Parte din investițiile publice și private au fost orientate către acest program, astfel că, cel puțin pe hârtie, ținta a fost atinsă. Însă arta nu se măsoară în cifre, așa că programul este departe de a avea succes. Ambițiile comuniștilor au făcut ca, 35 de ani mai târziu, China să aibă mii de clădiri culturale goale sau, în cel mai bun caz, adăposturi ale unor colecții mediocre. Dincolo de statistici, arhitecții și curatorii locali descriu o realitate paralelă cu rezultatele de pe hârtie: instituții uriașe în care nu este expusă nicio colecție, clădiri de calitate îndoielnică și structuri amplasate în mijlocul pustietății.

„Muzeele ridicate în ultimele decenii diferă foarte mult din punct de vedere al dimensiunilor, calității lucrărilor de construcție, rigurozității proiectării, esteticii și fineții. În ultimii ani, au apărut în acest domeniu mulți investitori neavizați – de la dezvoltatori imobiliari sau bănci, până la miliardari deveniți colecționari peste noapte. Aceștia pot fi descriși mai degrabă ca patroni de artă cu o falsă sete de filantropie, doresc să își potolească orgoliul prin astfel de proiecte”, consideră Beatrice Leanza, curator și organizator al evenimentului Săptămâna Designului la Beijing.38921-3_minsheng-contemporary-art-museum-by-studio-pe.jpg

Investitorii privați direcționează sume uriașe către acest segment, proiectele inițiate de guvern transformându-se de-a lungul anilor în adevărați giganți, demonstrație a averilor strânse. Cele mai multe muzee finanțate cu bani privați sunt construite din vanitate, existând o adevărată competiție între oamenii de afaceri locali.  Multe din clădiri au dimensiuni impresionante, ocupând suprafețe mari de teren în cartiere sau zone rurale deja aglomerate. Din păcate, după finisarea lucrărilor de construcție, investitorii sunt prea puțin preocupați de ce este expus înăuntru. Proprietarii avuți cred că au clasă doar dacă ridică o structură impunătoare, așa că nu consideră necesar să se gândească la ce este prezentat la interior.

„În caz că nu se observă din afară, chinezilor le place să facă lucrurile la dimensiuni mari. Tot ce contează este ambalajul, acordându-se o atenție insuficientă conținutului. Magnații chinezi au impresia că, investind în construcția unor muzee, vor avea automat și cultură. Nu realizează că exteriorul unei clădiri nu este sinonim cu interiorul ei și, în niciun caz, nu așa devii mai cult. Dorința de a cumpăra cultură este destul de agresivă, în China zilelor noastre. Banii pot cumpăra foarte multe lucruri, dar cultura nu este unul dintre ele”, susține arhitectul Lyndon Neri, fondator al studioului de arhitectură Neri&Hu, din Shanghai.

În același timp, consumul de cultură reprezintă o încercare a autorităților de a diversifica economia Chinei, bazată cu precădere pe industrie, servicii și turism. Apariția unor clădiri culturale este strâns legată de mărirea clasei de mijloc – angajații cu educație superioară și venituri ridicate devin din ce în ce mai interesați de artă și design, precum și de istoria culturală a țării.

38923-5_museum-for-qujing-culture-center-by-hordor-de.jpgMuzeele, un instrument de a atrage dezvoltatori imobiliari. Dar nu toate proiectele au avut succes

Construcția de muzee a început în orașele mari, care aveau deja o viață culturală. Beijing, Shanghai, Hong Kong și Guangzhou au devenit un model pentru orașele de provincie, nerăbdătoare să beneficieze de pe urma așa-numitului „efect Bilbao” – o construcție spectaculoasă, realizată de un arhitect cu reputație, atrage vizitatori, plasând orașul pe harta turistică (după exemplul muzeului Guggenheim din Bilbao, realizat de faimosul arhitect Frank Gehry). Mai mult, un astfel de proiect atrage și alți dezvoltatori, astfel că zona și localnicii au numeroase beneficii ulterioare. Însă rețeta nu poate fi aplicabilă în orice condiții, astfel că multe muzee ridicate în mijlocul pustietății nu au reușită să atragă și alți investitori, sfârșind prin a fi complet abandonate.

„În China, interesul nu este acela de a crea un muzeu, în adevăratul sens al cuvântului, un spațiu cultural cu rol important în comunitatea locală, cu un conținut bine definit care să atragă publicul. În realitate, proiecte de genul acesta sunt doar o momeală pentru alte proiecte imobiliare. Sigur că nu este cazul tuturor muzeelor, există și proiecte culturale de succes, în special în marile orașe”, conchide arhitectul Lyndon Neri.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

15 December 2015