Propunerea primarului Sorin Oprescu privind terasele din Centrul Istoric nu a fost votată de consilierii generali ai Municipiului Bucureşti. Primarul General ar fi dorit să limiteze programul de funcţionare a teraselor, să interzică spectacolele live în timpul nopţii şi să impună o linie estetică teraselor amplasate pe domeniul public.

29623-centrul_istoric_bucuresti.jpgRegulamentul de funcţionare a teraselor din Centrul Vechi al Capitalei nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptat, în şedinţa de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Numai 16 consilieri generali au votat în favoarea proiectului (membri PDL şi PP-DD), în timp ce restul celor prezenţi s-au abţinut (respectiv 23 consilieri membri USL).

„Proiectul de Hotărâre a fost publicat spre dezbatere pe site-ul Primăriei timp de 30 zile, ne-am întâlnit şi cu reprezentanţii comercianţilor din Centrul Istoric. Regulamentul stabileşte norme clare înc eea ce priveşte suprafeţele teraselor, tipul de mobilier, siguranţa cetăţenilor, precum şi obigaţia agenţilor economici de a asigura condiţiile privind stabilitatea şi siguranţa imobilielor în dreptul cărora se amenajează terasele. Vorbim despre nişte condiţii de bun simţ, pentru că dorim să fie o uniformitate aaspectului teraselor”, a declarat primarul Sorin Oprescu.

Printre altele, „Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea teraselor sezoniere în perimetrul Centrului Istoric Bucureşti” prevede avizarea teraselor numai pe trotuarele cu o lăţime minimă de trei metri (cu un spaţiu liber pentru pietoni de minimum 1,5 metri), impune clădirilor în faţa cărora sunt amplasate terasele să nu aibă probleme la faţadă, în timp ce comercianţii care solicită aviz trebuie să prezinte imagini cu mobilierul şi jardinierele viitoarei terase şi trebuie să îndeplinească anumite condiţii (de exemplu, sunt permise doar aranjamentele florale verzi, umbrelele trebuie să fie în culori alb-bej, parapeţii de delimitare trebuie să fie din metal sau lemn, etc.).

Bucureştenii petrecăreţi s-au arătat încântaţi de prevederile legate de estetică, însă nu la fel de mulţumiţi au fost de propunerea ca spectacolele live să se încheie până la orele 22:00, în timp ce terasele ar fi trebuit să se închidă la 4 dimineaţa. Totodată, primarul ar fi dorit să interzică organizarea de nunţi, botezuri şi alte evenimente private.

Proiectul de Hotărâre nu a fost aprobat de consilierii generali, însă Primarul General a declarat la final că va face toate demersurile astfel încât acest Regulament să devină funcţional, printr-o decizie de primar, în baza atribuţiilor pe care le are.

 

PE ACEEAȘI TEMĂ: Capitala, în plin proces de transformare: circuit turistic cu porturi, piscine şi centre sportive, pe malul lacurilor bucureştene

 

26 February 2013