Sao Paulo este, în Brazilia, metropola care stabileşte ritmul şi tendinţele în orice domeniu, de la artă, cultură sau sport, până la politică şi finanţe. Cu toate acestea, proprietăţile imobiliare amplasate în acest oraş nu sunt la fel de costisitoare ca în faimosul Rio de Janeiro, unde investesc atât oamenii de afaceri brazilieni, cât şi imigranţii înstăriţi.

23073-terase_verzi_in_sao_paulo.jpgSao Paulo este cel mai mare oraş din Emisfera Sudică şi, cu o populaţie de circa 20 milioane locuitori în zona metropolitană (conform site-ului oficial al oraşului), este în clasamentul primelor zece aglomerări urbane din lume. Deşi Brasilia este capitala ţării, Sao Paulo este motorul economic şi industrial al Braziliei, dar şi unul dintre cele mai importante centre financiare şi comerciale ale Americii de Sud. Cu atâtea titulaturi, numele său are greutate pe scena internaţională, fiind considerat Oraş Alfa – un oraş global, un important nod în sistemul economic mondial. Cu toate acestea, discrepanţa dintre clasele sociale iese în evidenţă la tot pasul, ca şi în alte ţări în curs de dezvoltare.

23076-cartiere_alaturate_in_sao_paulo.jpgDeşi Sao Paulo are un rol atât de important la nivel global, preţul proprietăţilor imobiliare nu reflectă acest fapt, astfel că locuinţele sunt considerabil mai accesibile din punct de vedere financiar, comparativ cu alte metropole internaţionale. Mai mult de atât, renumitul Rio de Janeiro este semnificativ mai scump la acest capitol: o proprietate similară, într-un cartier de acelaşi rang, poate costa chiar şi de trei ori mai mult în Rio, decât în Sao Paulo.  

Cele mai scumpe cartiere din Sao Paulo sunt cele din sud, precum Interlagos, dar şi cele centrale, precum Liberdade, cu zona de lux numită Micul Tokyo. Cartierele din estul oraşului sunt ridicate pe o fostă centură industrială, iar preţul proprietăţilor de aici se înjumătăţeşte faţă de cel al locuinţelor din zona centrală şi sudică.  

Oferta de apartamente de închiriat este extrem de bogată

23074-sao_paulo.jpgCidade da Garoa (Oraşul Burniţei), după cum este numit Sao Paulo de către localnici din cauza vremii instabile, este o metropolă animată, un centru dinamic al comerţului şi afacerilor. Pentru a se ridica la înălţimea aşteptărilor, piaţa locuinţelor de închiriat este extrem de bogată. Mai mult de atât, numeroase hoteluri şi-au dedicat câteva etaje apartamentelor închiriate în regim hotelier, pentru a acoperi cererea din ce în ce mai ridicată pentru acest segment.

Valoarea chiriei lunare, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament cu un dormitor – central: 570 euro/lună; semicentral: 400 euro/lună
  • Apartament cu trei dormitoare – central: 1.400 euro/lună; semicentral: 940 euro/lună

Chiriaşii unui astfel de apartament beneficiază de mai mult spaţiu, de bucătărie, de serviciile unei menajere şi de tot confortul de acasă, la acelaşi preţ ca al unei camere de hotel. O locuinţă cu astfel de facilităţi, amplasată în districtul afacerilor, va costa dublu faţă de un apartament cu dotări similare, fără servicii incluse, amplasat în alte cartiere.

În numai câţiva ani, preţul mediul al locuinţelor din Sao Paolo s-a dublat

Preţul mediu al locuinţelor din Sao Paulo a crescut cu 26% în ultimul an şi cu 84% în ultimii trei ani, arată Índice FIPE ZAP Imóveis. În doar doi ani (între 2008 şi 2010), preţul mediu al 23075-zona_de_lux_sao_paulo.jpgunui apartament cu un dormitor aproape că s-a dublat, astfel că s-au impus noi legi pe piața imobiliară.

Preţul mediu al apartamentelor, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament central – 2.700 euro/mp
  • Apartament semicentral – 1.700 euro/mp

În ultimii ani, cel mai mult s-a apreciat valoarea locuinţelor premium, deoarece cererea a crescut semnificativ. În zona de lux Jardim Paulista, preţul mediu în cazul locuinţelor noi a crescut cu aproximativ 40%, numai din 2010 şi până în 2011, ajungând la 4.500 euro/mp. În aceeaşi perioadă, preţul locuinţelor vechi a crescut cu circa 50%, ajungând la 3.500 euro/mp. În general, oamenii de afaceri sunt atraşi de proprietăţile din centrul financiar Jardins, iar expaţii se orientează către locuinţe mai accesibile din punct de vedere fiananciar, amplasate în suburbii precum Vila Madalena.

Nicăieri în Brazilia nu există restricţii de achiziţie pentru cetăţenii străini. Cu toate acestea, pentru a locui permanent în Sao Paulo, non-brazilienii trebuie ori să fi împlinit vârsta de 50 de ani şi să aibă un venit lunar decent, ori să fie căsătoriţi cu o persoană ce are cetăţenie braziliană.

CITEŞTE ŞI: Europa nu mai este atractivă pentru imigranţii în căutare de o viaţă mai bună. Află care sunt noile destinaţii.


21 January 2012