Ce blocuri s-au construit în Bucureşti după cutremurul din 1977

La nivelul Bucureştiului, înainte sau după cutremurul din 1977 reprezintă o întrebare de câteva mii de euro în momentul tranzacţionării unei locuinţe, scrie revista Business Construct în numărul din luna decembrie, care va apărea în această săptămână alături de Ziarul Financiar.

Astfel, un apartament cu două camere construit înainte de 1977 la o apropiere de circa 10 minute de o staţie de metrou este scos la vânzare - fără îmbunătăţiri majore - cu cel mult 50.000 de euro, în timp ce pentru o locuinţă similară construită după anul cutremurului proprietarii cer în jur de 60.000 de euro, conform anunţurilor postate pe site-urile de specialitate.

Din cele aproximativ 800.000 de locuinţe din Bucureşti, aproape 700.000 sunt apartamentele construite în perioada regimului comunist, majoritatea fiind dispuse în aproximativ 9.000 de blocuri, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Dintre acestea, peste 300.000 au fost date în folosinţă după cutremurul din martie 1977, cele mai multe fiind grupate lângă marile bulevarde care au făcut legătura dintre cartiere şi centrul oraşului.

Diferenţa tipurilor de construcţie dintre cele două perioade nu constă atât în modul de realizare, cât în faptul că după cutremur a fost luată în calcul posibilitatea unor seisme mai puternice.

Cu toate acestea, nici la cutremurul din 1977, cel mai puternic din ultimii 50 de ani, nu blocurile finalizate de regimul comunist au fost cele care s-au prăbuşit, făcând aproape 1.500 de victime numai în Bucureşti. În aceste condiţii, se justifică diferenţa de percepţie asupra apartamentelor?

Arhitectul Şerban Popescu Criveanu, profesor în cadrul Universităţii de Arhitectură din Bucureşti, spune că blocurile din oraş au fost construite în prima fază cu modele de rezistenţă germane. "Construcţiile au fost făcute foarte bine, dovadă că în 1977 au căzut doar trei scări de bloc făcute de comunişti, şi acelea probabil din cauza unor vicii de execuţie. Am făcut atunci o comisie să vedem dacă este cazul să evacuăm locatarii din blocuri. Surpriza noastră a fost că nu au existat decât mici defecte, în rest clădirile au rezistat foarte bine. Modelul german după care au fost construite apartamentele până atunci a fost foarte bun, însă trebuie să luăm în calcul că în Germania nu există activitate seismică", afirmă arhitectul.

Recent, un alt reputat arhitect, Călin Negoescu de la Westfourth, sublinia faptul că "singura componentă unde nu s-au făcut economii în acea perioadă a fost structura, de frica unor cutremure, dar instalaţiile şi finisajele sunt sub orice critică".

Cu alte cuvinte, blocurile comuniste au fost construite fără a avea "pretenţii arhitecturale", cu suprafaţe modeste şi camere "îngrămădite", finisaje şi instalaţii slabe, care cu timpul au devenit o problemă serioasă - ţevi ruginite, subsoluri insalubre -, dar care nu au neapărat o problemă de structură, cutremurele fiind una dintre principalele griji ale soţilor Ceauşescu.

Geneza Bucureştiului comunist

Dezvoltarea rezidenţială a Capitalei în perioada regimului comunist este strâns legată de marile platforme industriale - Republica în est, IMGB în sud şi industria uşoară din zona de vest a oraşului.

Toate aceste ambiţii industriale incluse în cincinalele comuniste au necesitat o mână de lucru imensă, care a venit de la sate, după ce majoritatea terenurilor au fost colectivizate, în anii '50 şi '60. Este probabil unul dintre cele mai mari proiecte sociale din Europa, care a dublat populaţia Capitalei în mod forţat în numai cinci decenii.

"În acea perioadă România se afla într-o situaţie deosebit de interesantă din punct de vedere social, dar extrem de delicată din punct de vedere economic", spune Constantin Jugurică, fostul director tehnic de la Proiect Bucureşti, institutul de arhitectură care s-a ocupat cu proiectarea marilor cartiere construite de administraţia comunistă. "Nu s-a pus problema atunci a niciunei demolări, nici măcar la periferie, pentru că nu am fi avut unde să-i cazăm şi pe ăia şi pe ăia (muncitorii aduşi din alte zone ale ţării şi populaţia existentă - n.red.). Atunci s-a pus problema construirii unor cartiere lângă marile platforme industriale", explică arhitectul.

Au apărut astfel primele mari cartiere de blocuri din Bucureşti - Titan, în est, care a ajuns în 20 de ani cel mai mare "ansamblu rezidenţial" din Capitală, cu circa 200.000 de locuitori, iar în paralel au fost începute de asemenea lucrările pentru cartierele Drumul Taberei şi Militari, în vest, privite pe atunci ca un ansamblu întreg, şi Berceni, în sud. Cartierele erau ca nişte oraşe-satelit, limitrofe Bucureştiului, nefiind legate de oraş prin nicio şosea importantă.

A doua etapă a dezvoltării rezidenţiale a presupus legarea acestor "minioraşe" de Bucureşti, spune Jugurică. La începutul anilor '70 au fost construite marile artere care legau cartierele de centrul oraşului: Giurgiului, Iuliu Maniu, Colentina sau Calea Moşilor.

În această perioadă a fost înregistrat un record de locuinţe construite în Capitală. Conform datelor INS, în perioada 1971-1980 au fost date în folosinţă 2.938 de blocuri de locuinţe, cu 65% mai mult decât în deceniul anterior. În anii '80 au fost finalizate 2.653 de blocuri, pentru ca după căderea regimului comunist numărul de proiecete să fie redus considerabil, până la circa 800 de blocuri în perioada 1991-1999.

Unde sunt blocurile de după '77

Imediat după cutremur, timp ce 15 ani, s-a construit în special în jurul marilor artere de circulaţie din Bucureşti.

Cele mai multe apartamente au fost făcute pe şoseaua Pantelimon şi străzile adiacente, unde au fost construite circa 27.000 de apartamente după 1977, cele mai multe locuinţe date în folosinţă într-un cartier după anul cutremurului.

Puţin peste 22.000 de apartamente au fost livrate în intervalul 1977-1990 şi de-a lungul şoselei Colentina, în timp ce în aceeaşi perioadă au fost construite 18.000 de apartamente în cartierul Rahova, pe lângă străzile Mărgeanului şi Petre Ispirescu.

Potrivit arhitectului Constantin Jugurică, suprafaţa apartamentelor a crescut în această perioadă, livingul măsurând 18 metri pătraţi în zonele rezidenţiale, urcând până la 24 de metri pătraţi spre zona centrală.

Planurile de dezvoltare rezidenţială din această perioadă au "beneficiat" de un avantaj al cutremurului, afirmă arhitectul de la Proiect Bucureşti. "Toate ansamblurile acestea păcătuiau prin faptul că blocurile înalte erau ridicate doar «la stradă», iar în spate erau păstrate casele vechi. După cutremur, s-a ivit această ocazie de a pătrunde în interiorul oraşului, dar şi în interiorul cartierelor (ca urmare a prăbuşirilor din timpul cutremurului - n. red.)", afirmă arhitectul.

Perioada coincide cu a treia mare etapă de construire de locuinţe în Capitală. Proiectul "vedetă" al acestei etape a fost rezultatul dorinţei lui Nicolae Ceauşescu de a construi o arteră pentru a pune în valoare cel mai mare proiect arhitectural din perioada comunistă - Casa Poporului.

Blocurile de la marginea Bulevardului Unirii (fostul Victoria Socialismului) au fost construite în cadrul unui proiect rezidenţial integrat, care traversează Piaţa Alba Iulia şi se prelungeşte până la Piaţa Muncii, clădiri care totalizează 15.000 de apartamente. Construite în perioada 1983-1990, apartamentele au fost destinate iniţial muncitorilor de la Casa Poporului, însă în prezent au devenit una dintre cele mai scumpe zone rezidenţiale din Capitală.

După '90, au fost continuate pentru o perioadă proiectele începute şi nefinalizate de regimul comunist, după care a urmat o perioadă de mai bine de zece ani de "linişte" pe piaţa rezidenţială. "Agitaţia" a reînceput odată cu perioada de boom imobiliar.

Primele proiecte cu peste 300 de apartamente din Bucureşti finalizate în anii 2000 au fost Quadra Place din Militari şi Central Park de lângă circul Globus. Ulterior, au mai fost făcute o serie de proiecte de dimensiuni chiar mai mari, printre care Răsărit de Soare, Asmita Gardens, InCity Residences sau Doamna Ghica Plaza, dar piaţa locuinţelor a început să scadă, în 2009 fiind finalizate mai puţin de 3.000 de locuinţe în Bucureşti, un oraş cu circa două milioane de locuitori.

În aceste condiţii, cele circa 400.000 de locuinţe din Bucureşti construite înaintea cutremurului, adică acum peste 35 de ani, pot fi considerate vechi şi au o pondere semnificativă în total, dar nu este obligatoriu ca aceste locuinţe să fie mai puţin sigure în cazul unui cutremur decât cele noi, care au fost construite de firme şi muncitori care nu mai au atât de vie în minte imaginea dezastrului din 1977.