Auditul energetic este încă un concept abstract pentru România. Cine este auditorul energetic? Cu ce ajută certificatul energetic? Ce rost are să plăteşti un asemenea demers? Toate acestea sunt întrebări de care se lovesc cei care sunt obligaţi de bancă să îşi facă un audit energetic pentru a primi creditul. Ceilalţi neglijează aproape complet conceptul, din lipsă de interes. Este drept, la fel ca în orice domeniu, prestatorul de serviciu poate să fie profesionist sau din contră. Tocmai de aceea, IMOPEDIA.ro a făcut o listă a ceea ce trebuie să facă auditorul energetic, dar şi clientul şi care sunt beneficiile unui astfel de produs.

26751-wh1.jpgCertificatul energetic este obligatoriu într-un singur context: dacă vrei să iei un credit. În cazul Prima Casă este absolut obligatoriu, dar aceeaşi strategie este aplicată de mai multe bănci şi în cazul unui credit ipotecar sau imobiliar normal. În restul cazurilor, obligativitatea nu se aplică, deşi există o lege care impune auditul energetic atât la tranzacţii de vânzare-cumpărare, cât şi la închiriere.

„Aşteptăm cu foarte mare interes ca în Parlament să se discute modificările la legea 372, ele aduc cu sine precizări importante referitoare la anumite tipuri de sancţiuni. Se precizează mult mai ferm faptul că la recepţia lucrărilor, la tranzacţii, este nevoie de certificat energetic. Legea există din 2005, dar din păcate s-a aplicat selectiv”, spune Corina Mardari, director de comunicare al Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România.

Eliberarea unui certificat costă între 250 şi 600 lei

Din momentul în care modificările vor fi aplicate legii, orice tranzacţie care se va face fără certificat energetic, ar putea fi anulată. Legea va intra în vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, tocmai pentru ca românii să aibă timp să îşi procure documentul. Totuşi, deşi legea în noua ei formă este în Parlament încă de la începutul anului, nicio decizie nu a fost luată.

„Eliberarea unui certificat costă între 250 lei şi 600 lei, în funcţie de suprafaţa locuinţei. Până acum, există 1.300 de evaluatori specializaţi. În consecinţă, procesul poate deja începe. Pe măsură ce această procedură va intra în vigoare, vor apărea şi alţii, iar concurenţa pe piaţa evaluatorilor poate duce la scăderea costurilor”, au arătat încă din vară oficialii Guvernului.

Pentru evaluatori însă, este previzibil faptul că ar mai putea dura ceva timp până când toată lumea se va obişnui cu gândul că un asemenea act este în primul rând util beneficiarului.

„Este o treabă de educaţie, din păcate va mai dura. Mie mi se pare un lucru de bun simţ ca atunci când cumperi o locuinţă, fie casă ori apartament, să te intereseze care sunt pierderile de energie ale locuinţei. Pentru că este adevărat, eşti entuziasmat că obţii un credit, eşti entuziasmat că obţii poate un preţ bun al locuinţei respective, dar când vine iarna şi trebuie să plăteşti costurile de întreţinere, abia atunci îţi dai seama că puteai să faci mai mult când ai cumpărat-o”, continuă Corina Mardari.

Auditorul este obligat să intre în casa clientului, pentru a putea face un calcul pertinent

Este important de ştiut faptul că atât clientul, cât şi auditorul, au o serie de obligaţii de respectat pentru ca întreg demersul să fie util. În primul rând, auditorul trebuie să fie unul atestat, pentru a evita situaţiile neplăcute. Lista acestora este înscrisă pe siteul MDRT. Apoi trebuie să încheie un contract de prestări servicii cu acesta. Cea mai dificilă parte, pentru mulţi dintre clienţii de acum, este faptul că trebuie să pună la îndemâna auditorului energetic planurile casei sau apartamentului, incluse în fişa de cadastru OCPI sau în contractul de vânzare – cumpărare, precum şi orice altă informaţie legată de istoricul clădirii/apartamentului, precum modificări de spaţiu, modificări de funcţiune, reparaţii etc. Iar cel mai important pas, să îi permită auditorului să îi intre în locuinţă.

„Le spun clienţilor de la început: vizionarea locuinţei este obligatorie. Altfel nu pot înţelege cum funcţionează incinta, clădirea, apartamentul. Trebuie să faci nişte măsurători, să vezi dacă ceea ce există în realitate se regăseşte şi în fişa de cadastru, în releveul respectivului apartament, te uiţi la vitraje, măsuri pereţi interiori-exteriori, casa scării, subsolul blocului, terasa blocului, te uiţi dacă faţada e căzută. Prezenţa mea este vitală pentru un calcul corect şi un rezultat corect. Fără vizionare, nu vă garantează nimeni lucrul acesta”, spune Corina Mardari.

Această situaţie creează adesea neplăceri atât proprietarilor, cât şi vecinilor.

„Încerc să fiu cât mai puţin invazivă. Le spun oamenilor că încerc să fiu o prezenţă discretă, dar îi anunţ că voi face fotografii în casă, mulţi se sperie că le fotografiez casa. Vecinii sunt şi ei circumspecţi, de ce fac măsurători la casa scării, dacă sunt vreun hoţ şi fac măsurători ca să le sparg apartamentele?”, arată oficialul AAEC.

Totuşi, dacă beneficiarul simte că auditorul are un comportament neadecvat, atunci poate să semnaleze acest lucru la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la Institutul Urban-Incerc SA, care deţine copia documentelor realizate de către auditor.

În câţiva ani autorităţile speră că proprietarul nu va mai permite evaluarea fără vizionare. Pe siteul AAEC, la secţiunea servicii energetice, cei interesaţi pot găsi paşii necesari pentru elaborarea unui certificat. Atât pentru auditori, cât şi pentru clienţi.

 

CITEŞTE ŞI: Nu lăsa executorii să te jefuiască. Ai dreptul legal de a păstra bunurile care îţi asigură un trai decent