Energia verde nu mai este un lucru necunoscut românilor, iar beneficiile sunt clare, pentru cei care au ales să folosească sistemele verzi. Trecerea de la modul convenţional de construcţie la tehnologiile viitorului rămâne însă anevoioasă, pentru cea mai mare parte a populaţiei. Acoperişurile, de exemplu, pot produce până la 80% din necesarul de apă caldă al unei gospodării. Cum? Cu ajutorul panourilor solare.

33097-z0a.jpgÎn condiţiile în care preţul energiei este într-o continuă creştere, furnizorii din domeniul construcţiilor au început să se axeze tot mai mult pe produsele care asigură independenţă energetică. Momentan, cererea vine mai degrabă din partea companiilor sau a dezvoltatorilor de mari proiecte imobiliare, în timp ce persoanele fizice şi constructorii mici sunt încă reticenţi. Calculele referitoare la reducerea cheltuielilor gospodăriei pălesc în faţa temerilor legate de noutatea produselor.

„În România există toate premisele necesare montării unei instalaţii solare care să funcţioneze eficient. În perioada martie-octombrie, este distribuită 85% din radiaţia anuală. Dacă aceasta este captată, atunci apa menajeră poate fi încălzită până la 60 grade Celsius pentru o perioadă de până la 8 luni, acoperindu-se 80% din totalul necesar de apă caldă, într-o gospodărie”, arată Mircea Dumitru, director general Bramac.

Astfel, metodele convenţionale de încălzire sunt reduse la doar câteva luni din an, iar costurile lunare scad dramatic. Iar sistemele de acoperişuri inteligente pot fi folosite atât de cei care construiesc o casă nouă, cât şi de cei care vor să îşi modernizeze vechiul acoperiş. Pe piaţă există mai multe sisteme de montare, complet inofensive pentru vechea structură a casei. Iar acest lucru este valabil atât pentru panourile solare, cât și pentru cele fotovoltaice. 

„Mulţi clienţi preferă să separe investiţia în panouri solare sau fotovoltaice de investiţia în acoperiş. Astfel, soluţia noastră presupune că laminatul fotovoltaic este lipit şi îmbinat în propria tavă metalică, apoi decupat în foaie de acoperiş, fără nicio perforare. Astfel, acoperişul şi sistemul fotovoltaic sunt separate atât din punct de vedere fizic, cât şi funcţional, astfel orice element poate fi instalat şi înlocuit uşor, fără a altera în niciun fel acoperişul. Se asigură fiabilitate şi durată lungă de viaţă, atât pentru acoperiş cât şi pentru sistemul solar”, arată specialiştii Riverclack.

Preţurile pornesc de la câteva sute de euro, dar pot depăşi o mie de euro

De altfel, cele mai multe sisteme de producere a energiei folosind resursele solare sunt gândite să asigure durabilitate pe viaţă. Atât panourile solare cât și cele fotovoltaice se găsesc într-o gamă largă de modele şi culori. Investiţia este de ordinul a câteva sute de euro şi se amortizează în doi până la cinci ani.

„Pentru o casă cu două niveluri o suprafaţă totală de 160 mp, în cazare locuiesc două până la patru persoane, panourile solare şi boilerul extern care asigură apa caldă pot fi achiziţionate cu aproximativ 450 euro, dar pot ajunge şi la 1.250 euro. Clienţii trebuie să fie însă mai atenţi la specificaţiile tehnice decât la preţ, pentru că un produs ieftin, nepotrivit casei lor, poate avea o fiabilitate scăzută în timp”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro George Moianu, agent vânzări Solar Plant.

Marile magazine din întreaga lume înlocuiesc acoperişurile convenţionale cu cele solare

În Europa de Vest şi SUA, marile magazine implementează aproape fără de greş panouri solare de acoperiş, pentru a-şi asigura consumul de energie. Carrefour, Metro, Auchan, Delhaize sau Wallmart, au investit masiv în ultimii ani, pentru a avea acoperişuri inteligente pe cât mai multe dintre unităţi. În România, primul şi momentan singurul hypermarket care a făcut acest pas este magazinul Selgros din Pantelimon. Pe măsură ce acest trend va înainta, este de aşteptat ca şi consumatorii persoane fizice să înceapă să îl adopte.

„În România, piaţa panourilor fotovoltaice este încă una foarte mică, abia dacă ajungem la un total de 11 MW produşi în total. S-a simţit o creştere a interesului anul trecut, când toţi producătorii care şi-au pus în funcţiune sistemele solare până la sfârşitul anului, au primit şase certificate verzi pentru fiecare megawatt/oră. Până atunci, pentru orice tip de energie regenerabilă, se acorda doar un certificat verde pentru fiecare megawatt/oră livrat”, arată arhitect Marius Donciu.

În condiţiile în care legislaţia privind schema de sprijin pentru producătorii de energie verde s-a reglementat în ultimul an, este de aşteptat că anul 2014 să aducă schimbări majore în domeniu. Specialiştii estimează că, până la finele anului în curs, am putea avea 80 MW instalaţi în sisteme fotovoltaice. Mai multe proiecte sunt deja în derulare. Momentan, costurile pentru instalarea unui MW solar sunt de aproximativ 1,8-2 milioane de euro.

CITEŞTE ŞI: Românii, tot mai interesaţi de energia verde


24 February 2014