Deprecierea monedei europene sub o rată de schimb de 4 lei ne-ar putea aduce lunar economii de circa 200 de lei în portofele. O familie de două persoane ar putea face economii de circa 200 de lei în cazul în care moneda naţională se va aprecia cu aproximtiv 10% faţă de valoarea medie a euro înregistrată anul trecut.

sursa:evz.roCum am ajuns la această sumă? În primul rând, am luat estimarea făcută de analiştii economici potrivit cărora în acest an un euro ar putea fi de 3,9 lei.

În al doilea rând, am luat câteva facturi plătite în euro şi am făcut un calcul pentru a vedea cât economiseşte o familie de români, lunar, din aprecierea monedei naţionale.

Calculele sunt făcute strict numai pe câteva facturi, neimplicând şi restul cheltuielilor din coşul de consum.

Astfel că, dacă în 2009, factura de 20 de euro de la telefonie mobilă valora, la un curs de 4,24 lei/euro, 84,8 lei, anul acesta, la un curs de 3,9 lei, aceasta ar fi de cel mult 78 de lei/lunar. La fel şi la factura de telefonie fixă.

Dacă un abonament de 7 euro costa anul trecut 29,68 lei, în 2010 ar putea ajunge la doar 27,3 lei. Dacă mai există şi o rată la bancă de 150 de euro, aceasta mai scade cu 51 de lei, la un curs de 3,9 lei/euro.

Pe lângă respectivele facturi, am mai pus şi o chirie de 400 de euro, care anul trecut echivala cu 1.696 de lei, pe când la cursul văzut de economişti aceasta ar ajunge la 1.560 de lei. În total, adunate, aceste facturi ar aduce în portofelul familiei cam 200 de lei lunar.


 

Sursa

26 January 2010