România pare să fie un paradox al evoluţiei în materie de energie. În timp ce investitorii din întreaga lume se înghesuie să dezvolte energia alternativă aici, ţara rămâne codaşa Europei în privinţa implementării de panouri solare. Și asta în condiţiile în care panourile solare sunt cele mai uzitate tehnologii dintre cele care produc energie alternativă.

25101-panouri-solare.jpgRomânia are doar 5 mp de panouri solare la mia de locuitori. Prin comparaţie, Bulgaria are de 2,6 ori mai mult, iar Ungaria, de 2,7 ori. Iar viitorul nu sună deloc optimist. Dacă în ultimii ani, românii păreau să prindă gustul transformării caselor lor într-unele ecologice, acest elan a fost oprit tocmai de Ministerul Mediului. Programul Casa Verde, cel care finanţa dezvoltarea acestor tehnologii în România, a fost întrerupt din lipsă de fonduri.

Stoparea programului Casa Verde va duce la o scădere dramatică a cererii de panouri solare pe piaţa locală, după ce, în ultimii doi ani, România a reuşit să recupereze din decalajul avut faţă de ţările vestice în ceea ce priveşte utilizarea pentru producerea de apă caldă menajeră a unor echipamente care folosesc energii regenerative şi  care nu sunt poluante în acelaşi timp“, spune Cătălin Drăgulescu, director de vânzări Ariston Thermo România. 

Statul subvenţiona până la 6.000 lei pentru montarea unei centrale pe peleţi sau a unui sistem cu panouri solare şi 8.000 lei pentru pompele de căldură. Aceste beneficii au încurajat foarte mulţi români să îşi modernizeze locuinţele. Potrivit calculelor, înaintea aplicării subvenţiilor, aproximativ 20.000 locuinţe erau dotate cu panouri solare. Odată cu finanţările guvernamentale, acest număr a crescut la aproximativ 50.000. Dar efortul pare să fie prea mare pentru Guvern.

Avem o problemă majoră: anul acesta, Fondul de Mediu are la dispoziţie puţin mai mult de o treime decât a avut la dispoziţie anul trecut. Mai trebuie să plătim programul Casa Verde, care a fost lansat anul trecut. Anul acesta, sincer, din cauza faptului că avem 1.000 milioane lei blocate, nu putem lansa o nouă strigare pentru proiecte pe Casa Verde pentru că, mai întâi, trebuie să plătim celelalte şi spaţiul bugetar nu ne permite iniţierea unor noi proiecte”, a spus Atilla Korodi, ministrul mediului.

Există însă posibilitatea ca de anul viitor să fie reluate aceste programe.

CITEȘTE ȘI: România, vânată pentru capacitatea de a produce energie regenerabilă