Casa Poporului a fost construită cu scopul primar de a-l apăra pe Ceaușescu. Pentru a atinge acest țel, dictatorul a mutilat Bucureștiul și a strivit visele și viețile a sute de mii de oameni. Un preț uriaș plătit pentru un eșec răsunător: fortăreața a dat greș în apărarea ctitorului ei. Aceasta este istoria. În prezent, Casa Poporului este una dintre cele mai admirate și contestate construcții din România. Este triumful și decăderea lui Nicolae Ceaușescu. Dar dincolo de toate trăsăturile evidente, rămân secretele, care sunt cel puțin la fel de impresionante ca și clădirea în sine. Palatul Parlamentului, sau Casa Poporului, cum este popular supranumit acesta, este un subiect încă viu pentru cei care au fost acolo, la momentul construcției. IMOPEDIA.ro a discutat cu arhitect Marius Grigore, unul dintre cei 200 de arhitecți care au făcut posibilă ridicarea clădirii-mamut de pe dealul Spirii, parte din istoria țării și un record mondial.
Casa Poporului este un obiectiv cheie sau poate chiar motivul pentru care turiștii vizitează Bucureștiul. Cei care locuiesc în Capitală s-au obișnuit atât de mult cu prezența impunătoare a acesteia, încât trec pe lângă ea fără să o mai observe. Însă dincolo de platitudinea din privirea miilor de bucureșteni care tranzitează zonă, Casa Poporului rămîne un record recunoscut la nivel mondial. Cu o înălțime de 84 de metri și o suprafață de 360.000 mp, este a doua clădire ca mărime din întreaga lume, după Pentagon. Istoria ei este la fel de vastă ca și coridoarele care o traversează. Construcția a început în 1984 și nu trebuia să dureze mai mult de doi ani. Lucrurile nu au mers însă conform planului, iar impresionanta construcție a rămas neterminată până în ziua de azi.
„Construcția a început în 1984, din teama dictatorului de fatidic, dar și din dorința de a epata. Casa Poporului trebuia să îl apere de cutremure, care erau o mare teamă a lui după seismul din 1977; trebuia să îl apere de un posibil război nuclear, în contextul Războiului Rece și, nu mai prejos ca importanță, trebuia să îl apere de revolta oamenilor, pe care dictatorul o aștepta. Nu în ultimul rând, construcția a fost o demonstrație de putere. Ceaușescu a vrut și a reușit să demonstreze, prin Casa Poporului, că e cel mai puternic conducător din blocul socialist”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Marius Grigore, unul dintre arhitecții care au participat la ridicarea Casei Poporului.
Casa Poporului face parte dintr-o zonă sistematizată. Un oraș în oraș, doar pentru Ceaușescu
Ceaușescu își dorea construirea unei fortărețe impresionante. Un oraș în oraș. Conceptul nu era unul nou. Se discuta despre importanța strategică a unei astfel de clădiri încă din vremea lui Carol al II-lea. Ceaușescu a preluat ideea și, pentru a-și împlini dezideratul, a organizat un concurs la care au participat 17 echipe de arhitecți de elită. Pentru protecția conducătorului țării, s-au construit patru niveluri subterane și două adăposturi antiatomice precum și un labirint de tuneluri subterane care să permită dictatorului să fugă cu o mașină electrică, dar ar avea nevoie.
„Casa Poporului este doar bijuteria coroanei. Dar ea face parte dintr-o zonă sistematizată de Ceaușescu, care înglobează și Ministerul Apărării, Hotelul Marritt, Casa Radio, Casa Academiei și bulevardul Unirii. Sub Ministerul Apărării este al doilea buncăr al lui Ceaușescu, care inițial trebuia demolat, dar lucrul acesta s-a dovedit imposibil, așa că a fost inclus în proiect. Buncărul acesta servea drept loc de telecomunicații între armată germană dislocată în România și Hitler”, continuă arhitect Marius Grigore.
La construcția în sine au participat până la 100.000 de muncitori. Cine nu voia să participe de bunăvoie, era silit. Pentru visul dictatorului, viețile oamenilor care îl construiau contau prea puțin.
„Nu aveai de ales. Ori făceai ce ți se spunea, ori erai luat în armată și executai același lucru la ordin. Pe șantier au fost și 20.000 de oameni în același timp, care munceau în câte trei schimburi. Erau specialiști și muncitori, băieți din armată sau luați de pe stradă, chiar și femei. Arhitecți am fost cam 200. Inițial, noi am fost coordonați de arhitectul Cezar Lăzărescu. Fatalitatea a făcut ca acesta să aibă casa, familia, exact în zona mutilată pentru construcția Casei Poporului. După ce i-a fost demolată casa, a făcut infarct. A murit de inimă neagră”, își amintește arhitectul.
Inițial, Casa Poporului trebuia construită în Băneasa. Ceaușescu nu a fost însă de acord
De altfel, pentru a face loc uriașei construcții, cartierele Uranus și Antim au fost demolat aproape în întregime. Statisticile arată că aproape 60.000 de oameni au fost obligați să se mute, lăsând în urmă ruinele caselor lor, pentru a face loc noului bulevard Victoria Socialismului. 9.000 de clădiri au fost demolate, chiar dacă în planul inițial figurau doar 7.000. Au mai fost demolate șase biserici importante, mai multe sinagogi și clădiri cu importanță istorică: Spitalul Brâncovenesc, Stadionul Republicii, Institutul Medico-Legal Mina Minovici.
„Inițial, recomandările pentru construcție vizau zona Băneasa. Primul Arhitect al Țării, Ceaușescu, a vrut însă construcția la înălțime și într-o zonă cu risc seismic cât se poate de mic. În București erau atunci două variante: Mitropolia și Dealul Spirii. S-a ales ultima”, continuă arhitectul.
Arhitecții au încercat să devieze cu câteva grade Bulevardul Victoria Socialismului, pentru a cruța măcar câteva clădiri de importanță națională, dar acest lucru a fost descoperit și sancționat. A urmat apoi alinierea bulevardului în așa fel încât să fie perfect perpendiculat pe Casa Poporului. Inițial, construcția trebuia să se termine în 1986. După problemele apărute, termenul de finalizare s-a mutat pentru 1990. Revoluția a blocat însă întregul demers, motiv pentru care din cele 1.100 de camere existente, doar 400 sunt finisate și folosite. Cât despre costurile de construcție, acestea rămân o necunoscută. Nu există devize de plată, există doar estimările: 1,75 miliarde de dolari cheltuiți până în 1989.
CITEȘTE ȘI:
7 October 2014
