Piaţa de birouri, unul dintre cele mai dinamice segmente ale momentului, ar putea să piardă teren considerabil pe termen mediu. Un studiu în care au fost chestionaţi peste 600 de manageri din toată lumea a demonstrat că birourile viitorului vor fi... pe internet. Peste 70% dintre cei intervievaţi sunt de părere că angajaţii tineri, cei activi la începutul mileniului şi generaţia care încă merge la şcoală, vor accepta mai uşor munca în mediul virtual şi vor respinge ideea de a munci într-un birou tradiţional.

18483-back-products-officeoptions.jpgNevoia de spaţii de birouri va scădea, ca rezultat al modalităţilor de lucru viitoare, potrivit raportului "Măsurarea beneficiilor agilităţii la locul de muncă". Aproape 60% din respondenţii sondajului din organizaţiile mari au preconizat o scădere a nevoii de spaţii de birouri, ca rezultat al modalităţilor de lucru viitoare, şi doar 7% au preconizat o creştere a nevoii de astfel de spaţii. Peste jumătate din respondenţi (51%) au menţionat că biroul va deveni un loc utilizat ocazional, se arată într-un comunicat al companiilor care au efectuat sondajul, Regus, furnizor de spaţii de lucru flexibile, şi Unwired, specializată în viitorul domeniului ocupaţional. Dar acestea nu sunt singurele schimbări. Acelaşi studiu arată că angajaţii vor avea tot mai multă libertate de decizie.

"Pe măsură ce lumea virtuală câştigă teren, valorificarea agilităţii şi crearea unui puternic argument comercial pentru schimbarea modului în care muncim vor deveni esenţiale. (...) Viitorul în domeniul ocupaţional va implica organizaţii care se îndreaptă către un model de lucru mai flexibil, în care angajaţii vor avea posibilitatea de a-şi alege felul cum este cheltuit bugetul pentru propriul spaţiu de birou", a declarat într-un comunicat Bob Gaudreau, vicepreşedinte executiv al Regus.

Iar schimbările au început deja să se vadă. Sondajul a arătat că 62,5% dintre întreprinderile mari studiate au dezvoltat deja noi modalităţi de lucru şi că doar 12% dintre persoanele intervievate doresc să lucreze de acasă. Aproape 80% dintre respondenţi afirmă că beneficiază de tehnologia necesară pentru a fi productivi la locul de muncă şi că primesc din ce în ce mai multe resurse tehnologice care să le permită să lucreze indiferent unde s-ar afla.


23 May 2011