Noua lege a creditării adoptată prin Ordonanţe de Guvern săptămâna trecută, care transpune Directiva europeană pentru credite în legislaţia românească, permite accesul autorităţilor de supraveghere europene la datele birourilor de credite locale.

sursa foto:http://www.newschannel.ro"Articolul 31 din Ordonanţa de urgenţă care transpune Directiva europeană pentru credite în legislaţia românească, asigură accesul autorităţilor de supraveghere europene la datele birourilor de credite locale", susţine Mihail Meiu, directorul Direcţiei de Integrare Europeană din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) citat de NewsIn. Astfel, autorităţile de supraveghere europene vor putea vizualiza informaţiile privind restanţierii persoane fizice din România, precum şi situaţia creditelor şi a clienţilor bancari.

"În scopul evaluării bonităţii consumatorilor, sistemele de evidenţă de tipul birourilor de credit asigură, în cadrul creditului transfrontalier, accesul creditorilor din alte state membre la bazele de date gestionate în condiţii nediscriminatorii faţă de creditorii naţionali", se stipulează articolul 31 din Ordonanţă. România a fost obligată să transpună până la data de 11 iunie 2010 în legislaţia naţională textul Directivei Europene 48/2008 privind creditarea.

Printre prevederile directivei se numără limitarea comisionului de rambursare anticipată la 1%, dacă perioada de timp rămasă până la scadenţa finală este mai mare de un an, respectiv la 0,5% în cazul în care rambursarea anticipată are loc cu mai puţin de 1 an înainte de scadenţă, precum şi posibilitatea consumatorului de a renunţa la contract în termen de 14 zile calendaristice.

Guvernul a aprobat pe 9 iunie Ordonanţa de Urgenţă privind contractele de credit pentru consumatori, care a fost publicată pe 11 iunie în Monitorul Oficial.

 

 

17 June 2010