Într-o perioadă în care lichiditatea este departe de nivelurile optime, când mii de clienţi nu îşi pot achita ratele, iar nenumărate apartamente sau case sunt scoase la licitaţii publice, băncile încearcă să scape rapid de orice proiect care provoacă pierderi sau nu aduce niciun profit. Primele pe listă sunt proprietăţile comerciale: birouri, retail, industrial, hotelier. Tranzacţiile cu aceste proprietăţi ar putea să dubleze volumul pieţei, în acest an.

23317-top-2008--cinci-tranzactii-imobiliare-de-807-mi.jpgSpecialiştii estimează faptul că piaţa imobiliară ar putea însuma, anul acesta, tranzacţii de 550 milioane euro, aproape dublu faţă de cele 262 milioane euro de anul trecut, doar datorită faptului că băncile ar putea începe să lichideze creditele neperformante din portofoliu. Iar primele scoase la vânzare, în aceste cazuri, sunt proprietăţile comerciale. Acest trend s-a făcut simţit încă de anul trecut, când cele mai multe contracte de vânzare-cumpărare au fost semnate în sectorul de retail.

„Dintr-un total de 13 tranzacţii, şase au fost în Bucureşti, urmat de oraşe de rang secundar sau terţiar precum Braşov, Ploieşti, Craiova, Sibiu, Piteşti, Slatina şi Baia Mare”, a declarat Bogdan Sergentu, directorul departamentului de evaluare şi consultanţă al DTZ Echinox.

Cei mai activi cumpărători au fost companiile cotate la bursă şi cele private. Consultanţii imobiliari au simţit o schimbare de atitudine în privinţa acestora. Investitorii au devenit mai selectivi în ceea ce priveşte achiziţiile de pe pieţele secundare, aşa cum este România. Ei caută să fie întrunite cât mai multe criterii de profitabilitate, spre deosebire de anii trecuţi, când decizia de investiţie se făcea strict în baza sentimentului faţă de evoluţia ţării în care se plasau banii.

CITEŞTE ŞI Băncile, concurenţă pentru agenţiile imobiliare. Ele scot la vânzare proprietăţi mai ieftine. Vezi ce imobile poţi cumpăra

 

6 februarie 2012