Băncile au devenit extrem de selective în privinţa finanţării proiectelor imobiliare, susţine Sergiu Oprescu , preşedinte Alpha Bank. Chiar dacă băncile locale nu au primit încă restricţii de la băncile mamă în privinţa expunerii pe sectorul imobiliar, acestea analizează solicitările de creditare cu o mult mai mare atenţie.
"Un segment care anul trecut a fost extrem de popular a fost segmentul micilor dezvoltări imobiliare, unde finanţarea, sau o mare parte din finanţare se presupunea a fi făcută prin vânzări înainte de termen a apartamentelor respective. Dezvoltatorii trebuie să vină cu mai mulţi bani în momentul de faţă ca să îşi poată finanţa proiectul acum", a declarat Sergiu Oprescu.
Piaţa imobiliară se află departe de momentul în care va stagna. Totuşi clienţii români au devenit mult mai sofisticaţi, iar concurenţa s-a înăsprit considerabil. Bancherii îi avertizează pe investitorii imobiliari să nu se mai aştepte la dublarea preţurilor în următoarele 18 luni, după modelul anilor trecuţi.
Cei mai afectaţi: speculatorii:
"În zonele de investiţii speculative vom vedea corecţii de preţ. Acolo, într-adevăr, cred că putem asista la o oarecare scădere a preţurilor imobiliare. Majoritatea acestor investiţii sunt în segmentul de sus, în segmentul de lux", a subliniat Răzvan Munteanu, vicepreşedinte
Criza creditelor subprime a avut un impact pozitiv pentru România, sunt de părere bancherii. În sensul că a temperat investiţiile de portofoliu şi pe cele speculative.
Sursa26 June 2008