Asiaticii, cu precădere oamenii de afaceri chinezi, investesc masiv în piaţa imobiliară din Liverpool. Segmentul rezidenţial dedicat studenţilor este cel ce atrage atenţia investitorilor internaţionali, deoarece numărul studenţilor străini este în continuă creştere. Autorităţile locale încurajează această tendinţă, investind sume însemnate în modernizarea oraşului.

24424-universitatea_liverpool.pngÎn prezent, chinezii reprezintă cea mai mare comunitate de studenţi din Marea Britanie, contribuind cu circa două miliarde lire sterline la economia ţării. Universităţile britanice au în plan ca, în următorii 15 ani, să atragă circa un milion de studenţi din afara graniţelor.

„Din cei aproximativ un milion de studenţi străini, circa 25% vor proveni din China, respectiv din clasa mijlocie în continuă creştere. Educaţia este un element extrem de important în cultura chineză, iar Anglia are unele dintre cele mai bune universităţi din lume. Autorităţile consideră că aceşti studenţi vor genera venituri anuale ce vor depăşi 11 miliarde lire sterline, astfel că investitorii chinezi deja au început să se implice în piaţa imobiliară britanică”, declară pentru GPG Ray Withers, director executiv în cadrul Property Frontiers.

În prezent, investitorii chinezi sunt interesaţi de proiectele imobiliare ecologice, dezvoltate cu precădere în zona de nord-vest a Angliei. Cu toate acestea, sectorul locuinţelor dedicate studenţilor atrage din ce în ce mai mult interesul oamenilor de afaceri, datorită preţurilor accesibile de achiziţie şi a randamentelor mari din chirii (în majoritatea cazurilor acestea au două cifre).

Prestigioasele universităţi britanice atrag donaţii de zeci de milioane de lire sterline

În ultima perioadă, a apărut un nou curent: filantropi chinezi donează sume exorbitante universităţilor din Marea Britanie. Numai săptămâna trecută, un om de afaceri din Hong Kong a donat 20 milioane lire sterline către King's College London, „pentru a evidenţia importanţa educaţiei britanice în sistemul chinez de valori”.

„Este evident că sistemul nostru educaţional este extrem de apreciat de către chinezi. Guvernul nostru promovează activ regiunea Liverpool în China, astfel că este doar o chestiune de timp până când investitorii chinezi vor face legătura între sistemul educaţional şi segmentul imobiliar orientat către studenţi”, adaugă reprezentantul Property Frontiers.

Liverpool este căminul a trei universităţi de top, iar ritmul susţinut al investiţiilor făcute de autorităţile locale, precum şi lansarea unor proiecte imobiliare ecologice şi comerciale, sunt factori care atrag oameni de afaceri din întreaga lume, care vor să-şi plaseze banii în proprietăţi imobiliare profitabile. În ultima jumătate de an, investitori din China şi Singapore şi-au îndreptat interesul către această zonă, conform Property Frontiers.

Liverpool furnizează un mediu optim pentru orice investitor - datorită cererii ridicate, profitul din proprietăţile imobiliare este ridicat. În regiuni precum Liverpool, chiria medie pentru apartamentele împărţite de studenţi a crescut cu 4% în ultimele luni, randamentul total ridicându-se la 10,5% anual, arată raportul „Student Property 2012”, publicat de Knight Frank.

CITEȘTE ȘI: Englezii părăsesc Marea Britanie. Află de ce este Polonia una dintre primele opţiuni


 

19 aprilie 2012