Programul "Prima Casa" va favoriza apartamentele situate in "blocuri comuniste" si va dezavantaja Capitala de restul tarii, intrucat preturile sunt diferite in functie de regiune, a declarat presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare, Ruxandra Cleciu.

ARAI: Prima Casa va favoriza apartamentele din In ceea ce priveste segmentul locuintelor noi, programul "Prima Casa" va ajuta doar garsonierele si apartamentele cu 2 camere de la periferie, a precizat, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), Ruxandra Cleciu.

Potrivit reprezentantului ARAI, ca un efect imediat al initiativei Guvernului se poate estima o stabilizare a preturilor pe segmentul de locuinte care pot fi achizitionate prin acest program, potrivit NewsIn.

Agentiile imobiliare Neocasa si Regatta au anuntat, recent, reducerea comisionului pentru tranzactiile de locuinte care se vor inscrie in Programul "Prima Casa" cu pana la 50%. 

Premierul Emil Boc a declarat la Alexandria ca romanii pot apela la banci pentru a contracta credite in vederea achizitionarii de locuinte din data de 20 iunie, prima zi din care programul devine aplicabil, si pot sa intre in program toate persoanele care nu aveau o locuinta in proprietate la data publicarii Ordonantei de Guvern in Monitorul Oficial.

Acesta a mai sustinut ca sunt semnale pozitive ca programul va fi apreciat de romani, dar si de banci. Vor putea intra in program, insa, doar bancile care se vor conforma normelor metodologice ale programului si nu vor scade nivelul dobanziulor si al costurilor.

In data de 28 mai, Guvernul a anuntat ca persoanele care vor cumpara o locuinta prin intermediul programului "Prima casa" vor beneficia de TVA redus de 5%, masura aplicabila pentru locuintele sociale.

Fostul Guvern a adoptat, la finele anului 2008, o Ordonanta de Urgenta de modificare a Codului Fiscal, potrivit careia "cota redusa de 5% se aplica asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuintelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite".

Prevederea se aplica, potrivit aceleiasi OUG, pentru locuinte care au o suprafata utila de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodaresti, a caror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depaseste suma de 380.000 de lei, exclusiv TVA, achizitionate de orice persoana necasatorita sau familie.

Acelasi act normativ prevede ca orice persoana necasatorita sau familie poate achizitiona o singura locuinta cu cota redusa de 5%, cu urmatoarele conditii: in cazul persoanelor necasatorite, sa nu fi detinut si sa nu detina nicio locuinta in proprietate pe care au achizitionat-o cu cota de 5%, iar in cazul familiilor, sotul sau sotia sa nu fi detinut si sa nu detina, fiecare sau impreuna, nicio locuinta in proprietate pe care a/au achizitionat-o cu cota de 5%.

Statul va lucra cu toate bancile care vor raspunde cerintelor impuse de Guvern: sa aiba reprezentare nationala, sa nu solicite un avans mai mare de 5% la contractarea creditului pentru achizitionarea unei locuinte si sa perceapa dobanzi sub cele practicate in acest moment pe piata, a declarat premierul Emil Boc.

Sursa

8 June 2009