2011 un an mai bun decât 2010? Teoretic aşa ar trebui să fie şi asta în primul rând datorită faptului că au trecut deja doi ani grei, iar criza se apropie de final. Despre cum va fi anul ce vine am discutat şi cu Adrian Crivii, directorul companiei de evaluare Darian.

15801-np9j7017.jpg

La ce sa ne aşteptam de la anul 2011?

Primul semestru va marca în continuare o scădere, dar nu aşa de accentuată ca în 2009-2010. Vom asista la apariţia unor noi falimente şi vom vedea o creştere a vânzărilor de proprietăţi ce stau în spatele creditelor neperformante ce au crescut spectaculos în 2010. Un efect pozitiv poate fi aşteptat în 2011 dacă va scădea presiunea Guvernului de a obţine credite de la bănci, aspect ce le-ar obliga pe acestea să relanseze creditarea economiei reale. De asemenea, un risc în 2011 ar putea fi constituit de problemele ce le-ar putea crea Uniunea Europeană prin criza datoriilor suverane.

Va fi un an mai bun decât 2010?

Da, dar numai în perspectiva faptului că suntem mai aproape de sfârşitul crizei economice, respectiv mai aproape de o relansare a industriei imobiliare, dar acest lucru nu se va întâmpla înainte de 2012.

Vor creşte vânzările de proprietăţi în 2011?

Apreciez că în 2011 nu va fi o cerere în creştere de proprietăţi din cauza finanţării în scădere.

Va fi un an bun pentru investiţii? Am putea vedea proiecte noi pe piaţa imobiliară?

Ar putea fi un an bun doar pentru investitorii speculativi care au apetitul scăzut din cauza experienţei din România anilor 2007-2008. Dacă vom vedea proiecte noi pe piaţa imobiliară? Puţine, în zone bune de mici dimensiuni, nu se va relansa piaţa investiţiilor cel puţin în primul semestru.

Cât de importantă ar fi pentru piaţa imobiliară continuarea programului Prima Casa şi în 2011?

Utilă, dar efectele vor fi scăzute pe fondul scăderii accentuate a posibilităţii de economisire a populaţiei şi a scăderii numărului celor ce pot accesa acest tip de finanţare.

Cum vor evolua lucrurile pe piaţa terenurilor? Dar pe piaţa locuinţelor vechi şi noi?

Tranzacţiile cu terenuri vor fi în scădere până se va ajunge la valori realiste. Apartamentele vechi, dar şi cele noi sunt în scădere.

La ce să ne aşteptăm pe piaţa birourilor şi pe segmentul spaţiilor comerciale?
Eu cred că ar trebui să ne aşteptăm la proiecte puţine cu finalizare în perspectiva ieşirii din criză.

Retrospectivă 2010

Cum apreciaţi anul 2010?

Un an în care criza din industria imobiliara s-a "cronicizat", tendinţa de scădere a persistat pe toate segmentele, a crescut numărul creditelor neperformante. Totuşi, dacă e să menţionăm şi ceva pozitiv, apar semnele maturizării inevitabile ale domeniului.

Care au fost caracteristicile pieţei imobiliare în 2010?

Tot mai multe proiecte în dificultate, practic s-a blocat dezvoltarea imobiliară. Scăderile nu au fost aşa de abrupte ca în 2009, dar au fost substanţiale şi au penalizat în special zonele cele mai afectate de „balon" (2007-2008) - terenuri, rezidenţiale, retail.

Cum apreciaţi programul Prima Casă în 2010? A fost un succes?

Singura iniţiativă guvernamentală cu efect pozitiv asupra pieţei imobiliare rezidenţiale, dar efectele nu au fost pe măsura dorinţelor, din cauza scăderii accentuate a puterii de cumpărare a populaţiei. Efectul pozitiv este unul cu caracter preponderent social, permiţând unor categorii de tineri să îşi achiziţioneze locuinţe.

2010 a fost un an greu pentru dezvoltatori?

2010 a fost un an în care dezvoltatorii au calculat pierderile, cine a avut tăria să îşi asume aceste pierderi a făcut-o "cu succes", pentru ca în viitor acestea vor fi mai mari.

Care credeţi că a fost cel mai „norocos" segment al pieţei imobiliare din acest an?

Consider că nu au fost segmente norocoase în 2010.

Ce i-a lipsit pieţei imobiliare în 2010?

În primul rând finanţarea şi apoi lipsa unor preşuri realiste în concordanţă cu potenţialul în scădere a cererii.

Cum au evoluat preţurile pe piaţa locuinţelor noi, vechi şi pe piaţa terenurilor?

Pentru anul curent scăderea la nivel naţional a fost în medie de aproximativ 10 - 15% faţă 2009, pentru apartamentele vechi şi cu aproximativ 2 - 3 procente mai redusă în cazul apartamentelor noi. Cele mai mari scăderi de preţuri au avut loc în cazul apartamentelor cu două şi trei camere. Preţul terenurilor a văzut o scădere încetinită faţă de anul 2009, când sectorul s-a ajustat cel mai dur de la maximul atins în 2008.

Cum a mers segmentul de birouri, dar cel al spaţiilor comerciale? Care au fost principalii clienţi?

În regres ca toată industria. Principalii clienţi au fost reprezentaţi de investitorii străini cu perspective pe termen lung în România.


28 December 2010