Ediţia din mai a Project Expo vine cu discounturi care ating 40%. Astfel, cel mai mic preţ pentru o garsonieră este de 23.000 euro, iar cea mai ieftină vilă - 39.000 euro. Pentru potenţialii clienţi care nu au aceşti bani şi se întreabă de unde îi pot obţine, în cadrul târgului ei au ocazia să facă gratuit o analiză financiară. Astfel vor afla dacă se pot califica pentru obţinerea unui credit ipotecar. Aceasta este, pe scurt, radiografia târgului care s-a deschis azi, la ora 10.

18436-project-expo.jpgDiscounturi de până la 40% şi excursii gratuite în ţară şi străinătate

Project Expo se desfăşoară în perioada 20-22 mai, la Palatul Copiilor. În cadrul târgului sunt 35 de expozanţi care prezintă apartamente şi vile din Bucureşti, Ilfov, Braşov, Sinaia. Cele mai mici preţuri vin din sudul Capitalei, unde cele două principale agenţii care lucrează în zonă concurează pentru a veni cu cele mai bune oferte. 

Dezvoltatorii revin cu posibilitatea de a achiziţiona locuințe în rate, iar unii dintre ei merg chiar mai departe şi încheie contracte de vânzare-cumpărare fără niciun fel de comision. De asemenea, cei care îşi doresc să achiziţioneze o casă îşi pot face o idee, în cadrul târgului, despre cât ar putea să îi coste amenajarea locuinţei. Printre expozanţi sunt şi câteva firme care se ocupă de amenajare interioară.

Dincolo de toate ofertele din domeniul imobiliar, organizatorii târgului au venit cu mai multe surprize pentru vizitatori. Prin răzuirea unor lozuri se pot câştiga pe loc excursii la Londra, la Voroneţ in pensiunea Perla Bucovinei, invitaţii la diferite concerte şi două sisteme de alarmă pentru locuinţe.

IMOPEDIA.ro vă prezintă aici ofertele de la târg.

20 May 2011